Ieri anunțam că a decedat fost președinte al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Acesta s-a stins la 65 de ani.
Decesul a avut loc la Centrul pentru vârstnici Caro din Gilău, acolo unde fostul politician era internat din luna august, beneficiind de îngrijiri medicale specializate.
Familia Uioreanu a transmis un anunț public prin care invită pe toți cei care l-au cunoscut și prețuit să își ia rămas-bun:
„Cu profundă durere anunțăm trecerea la cele veșnice a celui drag nouă, Horea Uioreanu. Cei care l-au cunoscut și prețuit își pot lua rămas-bun alături de familia îndurerată. Priveghiul va avea loc duminică, 19 octombrie, de la ora 19:30, la Catedrala Greco-Catolică din Piața Cipariu, iar înmormântarea va avea loc luni, 20 octombrie, la ora 14:00, la Cimitirul Central din Cluj-Napoca.”
Horea Uioreanu, fost deputat în Parlamentul României și președinte al Consiliului Județean Cluj
Fostul președinte al Consiliului Județean Cluj s-a născut pe 23 mai 1960. Horea Uioreanu a fost o figură importantă în politica locală și națională. A ocupat funcția de deputat în Parlamentul României și a condus Consiliul Județean Cluj, implicându-se activ în proiecte de dezvoltare regională. În ciuda controverselor din cariera sa, Uioreanu a rămas cunoscut drept un om care a marcat scena politică clujeană prin decizii și inițiative care au influențat direcția județului în anii 2010, potrivit Mediafax.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Operația papei Leon a decurs bine și conform așteptărilor, anunță Vaticanul. Cât va dura recuperarea suveranului pontif










