Când principiile primează în fața aberațiilor: Meciul de handbal Potaissa – ”U” Cluj se transmite în direct, cu sprijinul TurdaNews!

foto_082020_turdanews-live-parozx4i6cydpjmnawkdnnsa0vqj9uxqz8wjcj37n4

TurdaNews a început să transmită în direct meciurile de handbal ale echipei Potaissa Turda în urmă cu vreo 6 ani. Am transmis meciuri din Liga Națională, dar și din cupele europene, cu câteva mici excepții (jocuri din cupele europene, din deplasări, în special). Iar totul a început odată cu venirea lui Florin Crișan în echipa TurdaNews, un jurnalist sportiv pasionat în adevăratul înțeles al cuvântului.

Probabil, pasiunea asta a lui m-a determinat să investesc în dezvoltarea capacității noastre de a realiza transmisiuni live video. S-au investit niște bani, nu puțini, iar în prezent pot spune că oferim transmisiuni la handbal la un standard ridicat, cu scor specific (eliminări, minute etc) și cu comentariul jurnalistului Florin Crișan, o voce deja cunoscută pentru iubitorii sportului din zona Turzii (și nu numai).

Trebuie să precizez că am fost primii din țară care am realizat așa ceva, respectiv transmisiunea în direct a unor jocuri de handbal din Liga Națională (și de pe teren propriu, dar și din deplasare), în baza acordului cu FRH.

Nu am câștigat bani din asta, așa cum nu câștigăm nici din transmisiunile sportive de la fotbal, unde am avut 2 oferte concrete, de la echipe din aceeași serie cu Sticla Arieșul Turda, pentru a le oferi lor acest serviciu, contra cost (sume destul de consistente, pot spune). Pentru că în viață nu totul se rezumă la bani, ci sunt mult mai importante principiile.

Principiile care au stat la baza realizării acestor transmisiuni în direct au fost:

⇒dorința de a asigura suporterilor echipei de handbal Potaissa Turda posibilitatea de a urmări TOATE jocurile echipei turdene

⇒dorința de a sprijini apariția unei noi generații de jurnaliști și a-i ajuta în dezvoltarea lor profesională (Florin Crișan a fost primul jurnalist ajuns la TurdaNews direct de pe băncile facultății; au urmat apoi Alexandra Mocean și Ilinca Dandoczi, iar TurdaNews este singurul organ de media local care a acordat credit și sprijin tinereții, investind în dezvoltarea lor)

Transimiune sub semnul întrebării…

Ei bine, după atâția ani, transmisiunea în direct a meciului de handbal dintre Potaissa Turda și ”U” Cluj, care se desfășoară azi de la ora 18.00, a ajuns să fie sub semnul întrebării, după unele discuții cu reprezentanții Federației Române de Handbal. Iar asta în condițiile în care jocul NU SE TRANSMITE nicăieri!

Trebuie să precizăm că TVR a cumpărat drepturile de transmitere a jocurilor din Liga Națională de handbal. Nu e primul an în care o televiziune cumpără drepturile de transmitere. Iar TurdaNews a transmis doar acele jocuri (multe, e drept) în care Potaissa Turda nu era televizată, oferind astfel șansa suporterilor handbalului să vadă aceste jocuri în direct, iar indirect să contribuim la promovarea acestui sport.

Însă, înaintea acestui meci ni s-au pus niște condiții care n-au existat până acum. Că nu avem voie să folosim sigla noastră, era una dintre condiții. Practic, noi asiguram toată transmisia (aparatură, comentariu, canalul nostru de YouTube etc), dar… nu aveam voie să punem sigla TurdaNews! Pentru că drepturile sunt cumpărate de TVR, care nici nu se deplasa la acest meci, iar dacă noi nu transmiteam, meciul risca să nu fie văzut în direct!

Evident, ne aflam în fața unei situații aberante. Ce câștiga sau ce pierdea TVR sau FRH dacă ne puneam sigla pe transmisiune?! Nimic! Ce câștigăm sau pierdem noi, în aceași situație?! Nimic!

Cu sau fără siglă, TurdaNews transmite… din respect pentru club și pentru suporteri!

Tocmai de aceea, decizia a fost că TurdaNews va asigura transmiterea în direct a acestui joc! Fără nicio ezitare! Iar celor două principii enunțate anterior, care ne-au determinat să începem transmisiunile în direct, se mai adaugă unul:

⇒respectăm performanța, seriozitatea și dăruirea clubului turdean de handbal, iar TurdaNews va sprijini întotdeauna calitățile managerial-sportive de acest gen!

Așa că, azi de la ora 18.00, vom transmite în direct meciul de handbal dintre Potaissa Turda și ”U” Cluj. Fără nicio siglă TurdaNews! Însă, cu mii de oameni care vor privi meciul în direct și vor știi că în spatele acestei transmisiuni în direct suntem noi, cei de la TurdaNews. Un mic site de știri dintr-un orășel al Transilvaniei, dar care are o inimă mare!

Nu vă mai cramponați de chestiunile care sunt fără nicio valoare reală! Trăiți-vă viața după principii! Numai așa mai avem o șansă de a schimba lucrurile în bine, în jurul nostru!

Transmisiunea în direct poate fi vizionată aici:

LIVE VIDEO

Subscribe
Notify of
guest
1 Comentariu
Newest
Oldest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top