Până la finalul lunii vor fi finalizate pregătirile logistice privind vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani, a anuntat coordonatorul campaniei naționale de imunizare, Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că în fiecare judeţ vor fi înființate cabinete de vaccinare în unităţile sanitare cu paturi sau în ambulatorii, care au secţii sau compartimente de pediatrie.
„Se lucrează la optimizarea platformei de programare și la optimizarea registrului electronic național de vaccinare care să permită celor din grupa de vârstă 5-11 ani să facă programarea prin intermediul unui cont de adult. Vom anunța când va fi momentul debutului concret.
Evident, pe lângă organizarea logistică, este foarte important să avem dozele specifice pentru populația tânără, pentru copii. Vorbim de flacoane diferite, flacoane multidoză, cu 10 doze, cu o stabilitate la 8 grade timp 10 săptămâni față de 4 săptămâni cât este în prezent. Doza este de circa 10 micrograme, practic reprezintă o treime din doza care se folosește în acest moment.
Datele din studiile clinice arată un profil de siguranță foarte bun și o eficacitate de peste 90% în prevenirea bolii simptomatice”, a precizat Valeriu Gheorghiță.
El a amintit că în acest moment sunt deja demarate campanii de vaccinare pentru această grupă de vârstă în SUA şi Israel.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























