Sâmbătă, 05.11.2022, Partidul Social Democrat Cluj s-a alăturat campaniei de împădurire ”Plantăm la Câmpenești #2”.
Conform tradiției, în fiecare an social democrații clujeni se adună, cu mic, cu mare, la una dintre cele mai atractive activități din regiunea județului Cluj.
Alături de membrii social-democrați din județ și oamenii pasionați de natură și fapte bune, am reușit să replantăm o veche pădure ce a fost mistuită de un incendiu, în urmă cu un deceniu.
Campania de împădurire de la Câmpenești reprezintă un model de urmat pentru toți cei care cred într-o comuniune sănătoasă, în conservarea naturiii, pentru cei care vor să le ofere un mediu curat urmașilor lor și care vor să-și lase amprenta în comunitatea noastră clujeană.
„Prețuirea naturii înseamnă iubirea față de semenii noștrii și respectul față de viitor!
Aceste activități sunt cele care ne unesc, ne aduc mai aproape de cetățenii clujeni și ne arată că toți milităm pentru același scop: un viitor prosper pentru copii noștri.
Astăzi am adus un exemplu și o rază de speranță în comunitatea noastră!
Suntem recunoscători pentru oportunitate și cu siguranță vom continua aceasta tradiție care ne unește!”, declară președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș.
Verde pentru aer bun
„Nu este nevoie nici de vreo zi oficială a mediului, nici de hotărâri legislative și cu atât mai puțin de populism orchestrat ca să înțelegem cu toții importanța vitală a aerului pe care îl respirăm. Sursa gratuită și inepuizabilă a oxigenului o reprezintă pădurile.
De la arbori vine sănătatea!
Astăzi am derulat o nouă etapă a campaniei de conștientizare – „Verde pentru aer bun”.
Împădurim constant hectare întregi de pe teritoriul județului Cluj, pentru că suntem responsabili și pentru că avem datoria morală față de copiii noștri să lăsăm moștenire un mediu respirabil.
La acțiunile de împădurire am participat de foarte mult timp și în echipele de organizare încă din 2010.
Cu prilejul colaborării cu asociația Plantăm în România, am implementat acest gen de acțiuni în platforma de proiecte a PSD Cluj. De 2 ori pe an, alături de colegii mei plantăm puieți pe suprafețe de aproape 4 hectare.
Peste 50 de hectare de arbori sunt acum sursă de aer bun. Mulțumesc pe această cale atât Romsilva cât și Organizațiilor Nonguvernamentale care s-au implicat.
În colaborare cu primăriile clujene am reușit să mobilizăm, de fiecare dată, un număr impresionant de voluntari, pentru ca acțiunea de împădurire să fie cât mai eficientă.
În calitate de secretar general al PSD Cluj sunt mândru de voi toți clujenii inimoși, peste 400 care ați fost alături de noi astăzi.”,a declarat Horea Chirteș, secretar executiv PSD Cluj.
Mulțumim organizatorilor: Primăria Apahida, ONG-ul „Plantează în România” şi Romsilva pentru posibilitatea de a fi mai aproape de natură și de oamenii.