Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal cumpărătorilor care utilizează un card bancar, după ce legea care prevede acest lucru a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.
Conform acestei legi, bonul fiscal poate fi dat la solicitarea cumpărătorului, însă nu mai este o obligație automată, cum era până acum.
Măsura a fost luată pentru că orice plată cu cardul este înregistrată automat în extrasul de cont bancar și poate reprezenta o dovadă pentru consumator că a făcut achiziția respectivă, nefiind afectate drepturile conferite de legislație consumatorilor.
„Neeliberarea bonului fiscal nu va afecta drepturile consumatorilor prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, extrasul de cont bancar ținând locul bonului fiscal drept mijloc de probă al achiziției”, se precizează în legea care a intrat în vigoare.