USR demonstrează că e un partid bătut în cap! Iar proștii sunt de evitat, întotdeauna!

2
17.348 vizualizari
banner caribic 012019

Dacă până acum aveam impresia că doar ăștia din teritoriu de la USR sunt bătuți în cap, iată că am avut surpriza să constat că și ăia care se dădeau ”minți luminate” sunt bătuți la fel de tare în cap! Bunăoară, Dan Barna spune că USR nu va vota niciun sprijin pentru mass media, la propunerea Guvernului PNL, pe motiv că… presa ar urma să fie aservită Guvernului! Păi, măi habarnistule, de unde ai tras tu concluzia asta?!

Pe scurt: având în vedere perioada de pandemie, Guvernul a venit cu o Ordonanță prin intermediul căreia a anunțat că va lansa public un program de publicitate, pe criterii de audiență (plus că trebuie să îndeplinești alte criterii obiective, de genul: să nu ai datorii la Stat, să ai minim 2 persoane în redacție etc), în care a inclus toate formele de publicitate: televiziune, radio, outdoor și online. Partea bună e că a inclus și presa locală în acest program (cu procent alocat distinct din suma totală), în sensul că poți aplica dacă îndeplinești criteriile. Plata publicității (fie că e vorba de videoclipuri publicitare, clipuri audio, afișe outdoor sau bannere online) se face în funcție de audiență (prin auditor independent), pe criterii clare.

Guvernul a motivat că este o formă de sprijin pentru mass media. Proceduri similare s-au luat în multe alte state, pentru că presa reprezintă un pilon de bază al democrației, în orice stat!

Și acum, să vedem ce-a înțeles USR-ul din această inițiativă:

”A ajuns în Parlament Ordonanța de urgenţă a Guvernului prin care se acordă presei 200 milioane de lei, pentru o așa-zisă campanie de informare în contextul actualei pandemii. Această Ordonanță, în forma actuală, nu poate fi susținută de USR. Nu va ajuta presa, ci o va subordona! Problema susținerii presei este una esențială pentru orice democrație, fie că e vorba de o perioadă de criză economică, fie că nu este nicio criză. Dar, în același timp, trebuie să facem o distincție clară între susținerea independenței presei și cumpărarea bunăvoinței presei prin intermediul banilor publici. Principalii beneficiari ai Ordonanței de urgență nu vor fi jurnaliștii, ci patronatele din presă ale căror interese sunt diverse. Costul pentru presă va fi, în realitate, foarte mare – creșterea obedienței față de finanțator – în cazul de față, chiar Guvernul României”, a transmis USR.

Păi, măi Barna dragă, tu zici că dacă Guvernul își pune un banner pe siteul meu și plătește în funcție de audiența pe care o am, eu devin automat sluga Guvernului?! Păi, scuză-mă că îți spun: dar tu ești prost?! Cum poți înțelege o asemenea tâmpenie??? Probabil, voi la USR sunteți obișnuiți cu slugărnicia față de Servicii sau față de cei care v-au creat, dar presa locală, aia care a fost direct afectată de pandemie, clar nu se va subordona nimănui! Dar, la fel de clar, este că nu poți contesta o decizie guvernamentală de acest gen, atâta timp cât s-au mai luat decizii de susținere economică a diverselor ramuri afectate de pandemie și atâta timp cât țările dezvoltate au recurs la astfel de metode de sprijin.

Ca să-ți dau exemplul meu: pe perioada pandemiei, deși veniturile societății au scăzut cu circa 30%, niciun jurnalist al TurdaNews nu a avut nicio reducere a veniturilor, niciunul nu a fost trimis în șomaj tehnic sau alte forme de acest gen (ca să cheltuim bugetul Statului), iar dările către Stat au fost plătite la timp (deși aveam opțiunea de a le amăna la plată, fie că vorbim despre impozite/taxe locale sau despre plățile la bugetul de stat).

După mintea ta redusă, dacă cineva își pune un banner pe site, înseamnă că m-a cumpărat?! Păi, să mă mai mir de zevzecii pe care-i ai în teritoriu, la partid, care-s proști de bubuie?! Cum ar fi să zic și eu că Guvernul e prost și-l bagă slugă pe Emil Turdean, dacă finanțează sistemul de irigații?! Cum ar fi să militez împotriva sistemului de irigații, că primește avantaje Emil Turdean?! Bă, voi chiar v-ați tâmpit de cap???

Primesc și de la Google, mai mult decât voi primi (dacă îndeplinesc criteriile) de la Guvern! Mă face Google sluga lor?! Nicidecum! Și ăia nu-mi pretind nimic în schimb! Pricepi?! Ăia au înțeles că presa, mai ales cea din comunități locale, trebuie sprijinită! Dar tu ești prea greu de cap ca să pricepi chestiile astea…

2 COMENTARII

  1. o tampenie de articol ,se vede ca acest site e un site detinut de politruci pnl\psd care doresc sa dezinformeze si sa defaimeze usr-ul. in vreme de pandemie guvernul se gaseste in noaptea minti de a arrunca 200 milioane lei la presa?

  2. Articolul nu e deloc o tâmpenie! Ci… face referire la o tâmpenie!
    Siteul nu e deținut de niciun partid! În plus, acesta e blogul meu personal, iar eu n-am fost și nu sunt membru al vreunui partid!
    Guvernul ”nu aruncă”, așa cum ”nu aruncă” nici Uniunea Europeană, că ne dă miliarde bune de euro ca sprijin economic, pentru a ne reveni din acest declin generat de pandemie! Doar un om obtuz, care nu înțelege nimic, poate gândi ca tine!
    Îți poți închipui că Google ne dă mai mult?! Doar ca ”sprijin”?! Fără condiție de a le face publicitate în vreun fel?! Tu înțelegi că presa are un rol esențial în funcționarea normală a unei societăți?! Sau ești genul de comunist-userist care consideră că presa trebuie să moară?!
    Băgați-vă mințile în cap, că distrugeți societatea!

Comenteaza