Brașov… Mai sunt câteva ore până la jocul din Cupa României Potaissa vs CSU Suceava

0
3.073 vizualizari
 

potaissaAm ajuns la Brașov. Frumoasa localitate de la poalele Tâmpei, care găzduiește jocurile din Cupa României. O ediție care le-ar putea deschide turdenilor drumul spre o cupă europeană. Însă, asta depinde mult de ”jocul rezultatelor”. Să analizăm șansele turdenilor…

Practic, la ora la care mă cazam, deja se produsese prima surpriză în Cupă. CS Caraș Severin a învins, la un gol, CS Odorhei, luând astfel o primă opțiune pentru locul care se va decide aici, pentru o cupă europeană.

Cum se decide locul? Teoretic, câștigătoarea Cupei va prinde locul de cupă europeană. Numai că, trei echipe au deja asigurate locuri în cupele europene: HCM Constanța, Știința Dedeman Bacău și CS Odorhei. O victorie a Odorheiului cu Caraș Severin ar fi asigurat turdenilor un loc de cupă europeană, în cayul în carar câștiga confruntarea cu CSU Suceava.

În actualele condiții, nu e suficientă o victorie cu CSU Suceava. În cazul în care vor câștiga, turdenii vor juca în semifinale, cel mai probabil, cu campioana HCM Constanța (e greu de crezut că echipa constănțeană se poate împiedica de Pandurii Tg.Jiu). Cei de la Caraș Severin vor juca cu vicecampioana, Știința Dedeman Bacău.

În cazul în care Potaissa Turda și CS Caraș Severin vor pierde jocurile din semifinale, în cupa europeană se va califica echipa care a pierdut la o diferență mai mică de goluri!

Însă, toate calculele acestea, în care au intrat și cei de la Caraș Severin, după victoria surprinzătoare cu CS Odorhei, sunt valabile doar în cazul în care Potaissa Turda va învinge în jocul cu CSU Bucovina Suceava. Jocul începe de la ora 20.00 și este transmis în direct pe DigiSport 2. Eu voi fi în sală, alături de handbaliștii turdeni!

Comenteaza