30 de ani… 1989-2019…

0
4.106 vizualizari
 

Acum 30 de ani eram în febra evenimentelor de la Revoluție, fiind militar în termen. Ceaușescu fusese alungat, pe la amiază, iar după-amiaza a început calvarul cu ”teroriștii” și multe altele… Au trecut 30 de ani de libertate… 30 de ani de când comunismul a fost îngropat (nu și mentalitățile!)… 30 de ani în care mi s-au deschis noi perspective pentru o viață care în comunism ar fi fost mult mai previzibilă…

Până la Revoluție, spiritul meu rebel a ieșit de câteva ori în evidență… Deși eram tăcut de felul meu, nu eram genul care să mă încadrez unor concepții care-mi ”dirijau” viața…

N-am agreat Sistemul, asta e clar…

În clasa a IX-a, când s-a pus problema alegerii secretarului UTC, unii colegi m-au propus pe mine (eram o clasă formată din mai multe județe, nu ne prea cunoșteam între noi, iar eu tocmai luasem un 10 la Istorie și probabil de aia a venit… propunerea). În acel moment, spre surpriza tuturor, m-am ridicat frumușel în picioare și am spus că… refuz! Toți s-au blocat, inclusiv dirigintele meu, un om extraordinar de inteligent (își folosea mintea într-un mod unic, pe care nu l-am mai văzut la nicio altă persoană, nici până atunci, nici de atunci înainte).

În fine, s-a trecut peste moment. Grație dirigintelui (profesorul Mâțulescu, Dumnezeu să-l ierte, că între timp a plecat dintre noi), care era o fire mai deschisă… Însă, după încheierea orei, a venit la mine să mă chestioneze: ”Ești pocăit?!”. La vremea aia aveam cunoștințe vagi despre ceea ce vroia să spună… I-am spus că nu, dar nu vreau eu! :)) Și a trecut…

Apoi a venit Armata…

Recunosc că am avut șansa de a participa la o selecție pentru Transmisiuni, iar în urma acelei selecții, în care am descoperit că aveam o ”ureche muzicală” extraordinară (toți fiind uimiți de viteza cu care recepționam semnalele Morse, în ciuda faptului că abia atunci le învățasem!), am avut norocul să ajung la Transmisiuni, la sediul Brigăzii 2 Grăniceri Drobeta Turnu Severin. În loc să fiu trimis undeva, pe frontieră…

Prin 1989, primăvara, se îmbolnăvise tatăl meu mai rău (între timp, nu mai este, Dumnezeu să-l ierte!), iar mama mea m-a sunat să-mi spună să fac ce pot, să ajung acasă, că se speriase că tatăl meu moare și nu mă vede (nu a murit atunci, ci mult mai târziu). I-am spus că voi veni cu siguranță, că dacă nu mă lasă, îi ”împușc pe toți”!

Naivul de mine… Nu știam că la acea vreme TOATE telefoanele din unitate erau ascultate!

În paranteză, trebuie săspun că nouă ni se spunea, săptămânal, că merg în permisie… cei mai buni! Venea sfârșitul de săptămână și eu… tot nu primeam permisie! Deși eram CEL MAI BUN! Plecau alții, cu pile… Pe acest fond am izbucnit la telefon…

Când s-a apropiat sfârșitul săptămânii și am solicitat permisie, mi s-a acordat imediat! N-am știut de ce au fost așa ”prompți” toți. Am aflat după ce m-am întors, lunea dimineața, când a venit comandantul de pluton la noi și mi-a spus, roșu la față: ”Te cheamă maiorul Zarzăre!”.

Eu, ca naivul, habar n-aveam că ăla era șeful CI din unitate (un fel de Securitate a Armatei)… Când am intrat la ăla în birou, m-a luat direct: ”Măi, și s-a urât cu binele?! Tu vrei să-ți petreci restul armatei pe frontieră, împărțindu-ți suplimentul cu ursul?! Bagă-ți mințile în cap!”.

Atunci am început să înțeleg că reacția sa avea o legătură cu convorbirea mea telefonică… Și mi-am dat seama că nu mai primesc vreo permisie… Așa că, de 23 august 1989 (care la vremea aia era ziua națională a României) m-am ras în cap, în semn de protest! Că până atunci mă tot amenințau că mă tund la zero! :))

În fine, a venit Revoluția…

Privind în urmă și aducându-mi aminte de evenimentele din acea perioadă, acum sunt convins că revolta populară (firească, având în vedere vicisitudinile acelor vremuri) a fost dublată și de alte interese… Mă refer la interese manipulatorii… Pentru că, orice mi-ar spune cineva, eu am trăit pe viu anumite lucruri care acum îmi dau certitudinea să afirm că a fost coordonată/dirijată o stare de confuzie. Pentru că nu se poate ca, în cadrul Armatei, unde exista un anumit circuit informațional, să apară ordine contradictorii, la 15 minute distanță! Nu întâmplător s-au produs atâtea nenorociri în acea perioadă, cu militari care s-au împușcat între ei! Pentru că fiecare primea ordin să tragă, având certitudinea că au în față… ”teroriști”!

Care era scopul?! Nu știu… La mintea de acum, cred că singurul scop era uciderea Ceaușeștilor (probabil, unii înțelegeți de ce), iar din acest motiv s-au creat premisele necesare… Altă explicație chiar nu am! Pentru că oricum am analiza lucrurile, după căderea lui Ceaușescu au murit mai multe persoane (plus răniți) decât înainte de 22 decembrie 1989!

Ce pot să spun acum, după 30 de ani de la căderea comunismului?

Au fost momente unice, cu o schimbare de regim radicală… OK, au fost manipulări și după 1989, însă am început să gustăm din libertate, iar în cele din urmă, pas cu pas, era imposibil să mai dăm înapoi, ca nație!

Nu o să regret niciodată comunismul! Spun asta cât se poate de clar! Și o spun în condițiile în care sunt mulți care regretă și acum acele triste vremuri… Păcat!

Revoluția mi-a oferit o altă șansă în viață! După ce am venit din Armată, am continuat în profesia mea, electronist CFR, însă din 1996 am început să cochetez cu… presa! Mai întâi ca un fel de colaborator, apoi corespondent la ziare județene sau naționale (de sport)… În 2005 (cred), a venit momentul în care trebuia să-mi aleg în mod clar un drum: profesia de la CFR sau Jurnalismul! Am analizat momentul sub toate aspectele și ceea ce m-a determinat să oiau o decizie a fost tot din pricina spiritului meu… La CFR aveam asigurat un salariu bun (la acea vreme), însă creșterile erau mult prea închistate de anumite proceduri care aveau legătură cu… anii! Și nu mi-a plăcut! Am preferat un sistem deschis, poate mai nesigur la acel moment, dar care avea o doză de dependență de capacitatea mea mult mai mare, în ceea ce privește orice evoluție… Și am evoluat, zic eu!

La scurt timp, în 2008 mai precis, mi-am înființat propria societate comercială, și primul site de știri. la vremea aia, era singura afacere locală bazată exclusiv pe… online! Mulți nu au crezut într-un asemenea proiect! Eu am crezut! Acum cred foarte mulți, pentru că vedeți și voi ce dezvoltare a avut online-ul, între timp… Poate am avut viziune… Poate am avut capacitatea să analizez foarte bine momentul… Poate am fost mai înțelept… Poate am crezut mai mult în mine… Poate am fost vizionar… Nu știu exact care a fost ”rolul determinant”

Ceea ce contează e că acum, la 30 de ani de la Revoluție, eu chiar cred că sunt liber. Sunt liber să circul… Sunt liber să câștig bani, în funcție de capacitățile mele… Sunt liber să mă exprim… Sunt liber să fac ceea ce-mi place, iar asta să-mi asigure și traiul zilnic… Sunt liber să evoluez… Sunt liber să sper… Sunt liber să sper la mai mult… Sunt liber…

Nici nu vă închipuiți câte oportunități vă oferă aceste vremuri! Trebuie doar să le identificați și apoi să profitați de ele! Fiți învingători! Dar mai ales… fiți cutezători!

Comenteaza