Cartierul Oprișani din Turda (Micro 1, 2, 3, 4) este cufundat într-o beznă totală la această oră.
Iluminatul public este inexistent, pe o zonă extinsă.
Cel mai probabil, este vorba despre o defecțiune în rețeaua de alimentare cu curent electric a sistemului de iluminat public, întrucât la imobile/locuințe există becuri aprinse.
Nu există nicio informație oficială privind natura defecțiunii sau perioada aproximativă de remediere.
Serviciul de iluminat public este concesionat către societatea Reea Procons SRL din Câmpia Turzii. Societatea nu are un sistem de informare al cetățenilor, în ceea ce privește unele deranjamente sau lucrări programate la rețeaua de iluminat public.
UPDATE:
După apariția articolului, iluminatul public a început să intre în funcțiune. Pentru început, la o intensitate mai mică.
UPDATE 2:
Un cititor ne-a transmis că cei de la Electrica au anunțat că a luat foc un transformator electric și că s-a lucrat pentru remedierea problemei.
UPDATE 3:
Conform unui cititor din zona cartierului Băi, nici în acea zonă nu a existat iluminat public!