Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunţă că persoanele beneficiare de ajutor social, care se angajează cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu, pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni, beneficiază în continuare, pentru o perioadă de șase luni, de sprijinul financiar acordat de stat.
Această măsură a fost adoptată prin OUG nr. 101/2021 pentru modificarea art. 5 pct. IV^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, oferind astfel sprijin persoanelor care vor să iasă din starea de vulnerabilitate, prin angajare.
Prin actul normativ menționat anterior se instituie obligativitatea prezentării persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în vederea identificării unui loc de muncă conform pregătirii profesionale.
Neprezentarea la agenția pentru ocuparea forței de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă și va conduce la încetarea ajutorului social și posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni.
De asemenea, ministrul Muncii a subliniat că pentru a putea primi ajutorul social, beneficiarii fără studii finalizate vor fi obligaţi să urmeze programul educaţional „A doua şansă”.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






















