Un bărbat din Tritenii de Jos s-a ales cu o amendă penală după ce le-a tăiat urechile câinilor săi de rasă, pentru a le modifica aspectul.
Bărbatul în vârstă de 30 de ani, s-a ales cu o amendă penală de 1.500 de lei, după ce a tăiat urechile a doi pui de câine din rasa Ciobănesc de Asia Centrală.
Sentința a fost pronunțată joi, 5 decembrie, de magistrații de la Judecătoria Turda și poate fi atacată cu apel.
El este acuzat de săvârșirea infracţiunii de intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltitul ciocului şi dinţilor.
Conform rechizitoriului, în anul 2022, clujeanul a cupat urechile a doi pui din rasa Ciobănesc de Asia Centrală, pe care îi deținea la domiciliu, pentru a le modifica aspectul fizic, relatează stiridelcuj.ro
Potrivit anchetei, bărbatul a făcut intervențiile pentru a schimba aspectul fizic al câinilor, fără să știe că acest lucru este interzis de lege.