Reprezentanții Companiei Naționale de Investiții au fost prezenți azi la Turda, pentru a preda amplasamentul viitoarei săli de sport competiționale la nivel internațional către societatea ACI Cluj SA, care va realiza lucrările de construire.
”Încep lucrările de construire a Sălii Polivalente! Astăzi, reprezentanții CNI au predat amplasamentul antreprenorului care va realiza lucrările, respectiv firmei SC ACI Cluj SA.
Construirea sălii de sport competițională de nivel internațional este unul dintre cele mai importante obiective de investiții din orașul nostru. Aceasta va fi construită pe strada Stadionului nr. 14, în proximitatea bazinului de înot și a stadionului municipal și va avea o capacitate de 3320 de locuri. Investiția se ridică la aproape 18 milioane de euro și este realizată de Compania Națională de Investiții (CNI).”, a anunțat primarul Cristian Matei, în cursul zilei de azi.
Noua sală va completa baza sportivă existentă în zonă, pe lângă sala propriu-zisă fiind prevăzute și lucrări de amenajare a zonei, inclusiv cu parcări. Tot în zona respectivă urmează să se construiască și un teren de fotbal sintetic, la dimensiuni normale. În zonă se preconizează și construirea unui stabiliment sportiv, pe modelul celui de la Barcelona (La Masia).
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









