Azi, în sala de sport ”Gheorghe Barițiu” din Turda Nouă, s-a disputat competiția pentru juniori U10, intitulată Trofeul Iernii și organizată de clubul Sticla Arieșul Turda.
Emoții, părinți-suporteri, îndemnuri, încleștări în terenul de joc, indicațiile antrenorilor, strigăte de bucurie sau capete plecate, cam asta au putut vedea cei care au asistat la prima zi a acestei competiții juvenile, care își propune să devină una de tradiție.
La această categorie au participat 12 echipe, de la mai multe cluburi din zonă și din alte județe. Competiția a fost câștigată de echipa celor de la Someșul Gilău, care a învins în finală cu 1-0 pe cei de la Valea Frumoasei Săsciori.
Pentru locurile 3-4, Bayern Câmpia Turzii a învins Sticla Arieșul Turda cu 3-0, câștigând astfel medaliile de bronz. La final, micuții fotbaliști au fost premiați chiar de prof. Ioan Onacă, singurul supraviețuitor din echipa de aur a celor de la Arieșul Turda, care a câștigat Cupa României la fotbal, după o finală memorabilă cu Rapid București, în 1961.
- Citește și: ADUCERE AMINTE. Au trecut 63 de ani de la momentul în care Turda a câștigat Cupa României la fotbal! (VIDEO)
Mâine, cu începere de la ora 9.00, vor debuta confruntările de la categoria juniorilor U9, unde sunt înscrise 12 echipe, repartizate în 4 grupe a câte 3 echipe, unde vor juca în sistem ”fiecare cu fiecare”, după care ocupantele primelor locuri se vor califica în semifinalele competiției, de unde se joacă ”eliminatoriu” până în finala de câștigare a trofeului.
Jocurile pentru clasamentul final vor începe de la ora 13.30, finala mică fiind programată de la ora 16.50, finala mare de la ora 17.10, iar festivitatea de premiere de la ora 17.45.