Romanii si bulgarii si-au dat mana, la Londra, pentru a incerca sa convinga presa britanica ca nu toti imigrantii sunt certati cu munca si ca, din contra, marea lor majoritate au venit in Marea Britanie sa munceasca in mod cinstit.
“Alliance Against Romanians and Bulgarians Discrimination”, asa se numeste organizatia care a initiat o ampla demonstratie, pasnica, in fata la Palatul Westminster, adica Parlamentul Britanic, de la Londra.
Aflat ca de obicei in mijlocul romanilor din afara granitelor, atunci cand acestia au evenimente importante pentru comunitatea lor, presedintele PC Diaspora, Gal Avram, a avut un discurs apreciat de catre cei prezenti si de catre presa britanica care a urmarit evenimentul cu interes:
“Dragi prieteni bulgari si romani, ma simt onorat si totodata mândru ca am ocazia sa fiu alaturi de dvs, in cadrul acestei manifestații pasnice, care demonstrează ca avem un tel comun si anume acela de-a demonstra britanicilor si nu numai ca cetățenii noștri sunt, in marea lor majoritate, persoane respectabile si dornice sa muncească cinstit. Știm ca avem si persoane care au ales un alt mod de viata, cel infracțional, insa nu suntem de acord cu stigmatizarea noastra in masa, fara discernământ, in presa englezeasca! Sunt președinte al Partidului Conservator din Romania, Departamentul Diaspora, adica exact persoana care încearcă sa-i protejeze pe romanii din afara granitelor. Prezenta mea in mijlocul dvs demonstrează exact acest lucru si va rog sa credeți ca întotdeauna, eu sau colegii mei, ne vom afla printre dvs pentru a fi la curent cu problemele care va preocupa. Dumnezeu sa ne ajute!”
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























