Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertismente de Cod Galben, valabile și pentru zona noastră. Unul a intră în vigoare mâine, la ora 14.00 și vizează apariția unor ploi însemnate cantitativ.
”Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, aria ploilor va cuprinde vestul și nord-vestul țării, precum și zonele montane aferente și se vor cumula cantităţi de apă local de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În a doua parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în nord-vestul țării vor fi precipitații mixte și condiții de polei. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în general de 50…55 km/h.”, precizează ANM, care indică faptul că acest avertisment este valabil până duminică dimineața, la ora 8.00. Regiuni vizate: Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei, zona Carpaților Occidentali.
Un alt avertisment de Cod Galben va debuta mâine după-amiază, la ora 18.00 și va dura până duminică dimineața, la ora 8.00. Acest avertisment face referire la ”precipitații moderate cantitativ sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului”.
”În jumătatea de nord a Moldovei, precum și în zona Carpaților Orientali vor fi precipitații la început mixte, ce vor favoriza local depuneri de polei, apoi sub formă de ninsoare. Local se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte peste 70 km/h viscolind temporar ninsoarea.”, precizează ANM.
Per ansamblu, vremea se va răci semnificativ în această perioadă, putând fi înregistrate chiar și diferențe de 15 grade, față de temperaturile normale acestei perioade. În zona Turzii sunt anticipate ploi în cursul zilei de sâmbătă și posibile ninsori duminică și marți. De asemenea, începând de duminică, minimele zilei ar putea coborî sub 0 grade Celsius (în special pe timp de noapte), până spre finalul săptămânii.
Cel de-al treilea Cod Galben, care va debuta duminică, de la ora 8.00, nu afectează și județul Cluj, doar județele vecine, respectiv Mureș și Bistrița-Năsăud, frontul deplasându-se înspre estul țării.
UPDATE:
Departamentul pentru Situații de Urgență a emis o nouă atenționare meteorologică de Cod Galben, valabilă de duminică de la ora 8.00 și până duminică seara, la ora 23.00. De data aceasta, este vorba despre o avertizare care include și județul Cluj, fiind vizate precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire accentuată.
”În intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse în jumătatea de sud-est a teritoriului. În Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat consistent de zăpadă. În Muntenia și în cea mai mare parte a Transilvaniei, la început va ploua, apoi vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vor fi condiții de polei. În Oltenia și în Dobrogea vor fi mai ales ploi. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 40 l/mp. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, mai susținute în est și în sud-est, cu viteze de 55…65 km/h, precum și la munte, unde rafalele vor depăși 70 km/h, temporar viscolind ninsoarea. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10…15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă”, precizează DSU.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























