Infrastructura rutieră a comunei Luna este o prioritate a actualei administrații locale condusă de primarul Aurel Giurgiu.
În prezent se lucrează la Gligorești la trotuare și accese la proprietăți. Practic acolo se reface infrastructura rutieră afectată de lucrările de apă și canalizare.
Șanțuri și rigole betonate dar și trotuare moderne, cu asta se vor alege locuitorii comunei Luna, după încheierea proiectului.
Banii sunt alocați de la bugetul local, spune primarul Aurel Giurgiu în valoare de 10 milioane de lei, doar pentru satul Gligorești.
Avansează lucrările și la rampa de colectare a gunoiului de grajd, un proiect finanțat de Banca Mondială și Ministerul Mediului, în valoarea de 100.000 lei.
„Ne vom ocupa prin acest proiect de ridicarea gunoiului de grajd de la cetățeni, se va amenaja o platformă în acest sens în satul Luncani. Deja s-a început decopertarea terenului, se toarnă placa de beton, cu bazin decantor pentru levigat și tot ce trebuie, am primit deja un tractor vom avea și două remorci pentru transport de la populație la rampă, mai vine o vidanjă și un alt utilaj de împrăștiat îngrășământul pe câmp.….” explică edilul, Aurel Giurgiu. Capacitatea de depozitare 2700 mc/an.
Primarul comunei Luna spune că și-a propus să asfalteze 95% dintre străzile comunei până în anul 2024, mai exact până la finalizarea mandatului.
În acest sens, a anunțat că două dintre proiectele de dezvoltare ale comunei, pe programul Anghel Saligny, sunt pentru străzile din Luncani și Gligorești, care sunt considerate o ”prioritate”.
Un al treilea proiect vizează utilitățile pentru noul cartierul de locuințe, denumit ”Avram Iancu”. Totalul proiectelor depuse pe programul Anghel Saligny ajung la circa 36.000.000 de lei, iar primarul este de părere că sunt șanse de finanțare, pentru cel puțin unul dintre acestea, săptămâna viitoare se va ști exact unde vor fi direcționați banii.