În cadrul unei ceremonii care a avut loc recent la sediul Bazei 71 Aeriană “General Emanoil Ionescu”, au fost acordate o serie de diplome de apreciare, s-au prezentat citări prin ordin de zi pe unitate și au fost avansați militari.
„Maistru militar clasa a III-a Ștefan TÎNC a fost recompensat cu “citare prin ordin de zi pe unitate” ca rezultat al profesionalismului de care a dat dovadă pe timpul participării la exercițiul CISEX “CETATEA 2023”, cel mai mare exercițiu de comunicații din Armata României.”, transmit reprezentanții Bazei pe rețelele de socializare.
Totodată, în semn de apreciere, Muzeul Național al Aviației Române a oferit la rândul său mai multe diplome militarilor care au fost implicați activ în relocarea temporară a patrimoniului muzeului, în cadrul proiectului de modernizare.
„În cadrul aceleiași adunări au avut loc avansări în rândul soldaților gradați profesioniști, militari care constituie o importantă verigă pentru îndeplinirea funcțiilor de execuție specifice luptătorilor și specialiștilor militari. La final s-a efectuat și revista de front specifică trecerii la ținuta de iarnă a personalului bazei.”, se mai arată în postare.