Cinci comune din zona Turzii fac parte din grupul de 228 de comune din România care vor beneficia de cadastrare gratuită. Acțiunea va începe în această vară și va dura 24 de luni.
Autor: Gelu FLOREA
Tinerii liberali din Turda au organizat o campanie de donare de sânge, în cursul zilei de marți, 26 iulie. Însă donatorii nu s-au prea înghesuit, iar echipa de recoltare și-a făcut bagajele și a plecat înainte de încheierea campaniei.
Administrația locală din Câmpia Turzii a început azi montarea stațiilor de bike-sharing pe raza localității (sistem de închiriere a bicicletelor pentru deplasare în interiorul localității), conform proiectului pe fonduri europene. În total vor fi 100 de biciclete, 25 de rasteluri, 8 stații self-service, și un soft integrat, pentru gestionarea bicicletelor și a abonamentelor.
S-a așternut primul strat de asfalt pe strada Cânepiști din Turda, o stradă care n-a văzut niciodată asfaltul până acum.
Nu mai puțin de 13 consilieri locali de la Turda au fost menționați pe ”lista trădării de la Turda”, fiind acuzați că au aprobat mutarea statuii lui Avram iancu din zona pietonală centrală a localității, undeva în spatele bisericii romano-catolice.
Un incident care putea avea urmări foarte grave s-a produs în această seară pe strada Nicolae Teclu din Turda, unde niște persoane au găsit un proiectil și erau pregătite să-l transporte la ”fier vechi”, să mai facă un ban.
Direcția de Asistență Socială Turda vine cu unele precizări privind magazinele de unde se pot face cumpărături cu cardurile tip tichet social care au fost transmise beneficiarilor.
Deputatul USR Cluj, Viorel Băltărețu, face glume pe seama președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spunând că ”învins de caniculă, dl. Tișe visează” și ”desenează cu carioca pe Google Maps” tot felul de drumuri.
Zeci de persoane îl acuză pe un clujean, care este din Câmpia Turzii dar locuiește în Cluj-Napoca, că i-a ”țepuit” cu sume care totalizează sute de mii de euro, iar acum ar vrea să ”dispară”, după ce și-a scos pașaport pentru el și pentru concubina lui, care de fapt este fosta soție, de care ar fi divorțat ca să nu ”răspundă” juridic pentru faptele sale.
Societatea Berg Banat și-a inaugurat azi fabrica de zincare termică de la Câmpia Turzii, o investiție de circa 9 milioane de euro, demarată în urmă cu circa 5 ani, în parcul industrial al municipalității.
O femeie din Turda a găsit un portofel plin cu bani, într-un supermarket din Turda și și-a însușit banii găsiți, fără a anunța găsirea portofelului. După ce a fost identificată, a urmat un proces care a durat mai puțin de 1 an, la finele căruia Judecătoria Turda a condamnat-o la închisoare, cu suspendare.
În această după-amiază, o șoferiță a lovit un pieton, care traversa pe la o trecere pentru pietoni. Bărbatul lovit în plin a fost transportat la o unitate medicală.
Pe perioada UNTOLD (4-7 august 2022), 91% dintre locurile de cazare din Turda, disponibile pe Booking.com, sunt deja ocupate!
În urmă cu doi ani, la incidenta oficială de persoane infectate cu COVID, anunțată de DSP Cluj, oamenii erau obligați să poarte măști de protecție în toate spațiile publice, școlile erau închise, iar teatrele, cinematografele, restaurantele sau chiar mall-urile erau închise!
”CUM SE FRAUDEAZĂ O LICITAȚIE LA CNAIR Companiile implicate in dosarul DIICOT/ROMPETROL, pregătesc un nou tun”, este titlul unui articol care face referire la licitația pentru decontaminarea pământului cu mercur care a fost ridicat de pe amplasamentul autostrăzii Transilvania, din zona Turzii, și depozitat în depozitul temporar de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldovenești.
Un sondaj CURS relevă faptul că românii ar vota continuarea alianței PSD-PNL, care guvernează în prezent România, cele două partide anunțând că și-ar dori continuarea acestei alianțe și după anul 2024, pentru a asigura ”stabilitatea” țării.
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări, valabile și pentru județul Cluj, privind apariția unor fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, dar și un val de căldură, cu disconfort termic.
Un incendiu a izbucnit în această seară,la Câmpia Turzii, în apropiere de autostrada A3. O autospecială de pompieri a SVSU Câmpia Turzii intervine de urgență, la fel pompierii de la Detașamentul din Turda.
Drona rusească Orlan-10, similară celei care a căzut lângă Bistrița, la circa 100 km de Cluj, în luna martie a acestui an, are încorporată aparatură performantă produsă în Vest, este concluzia unor specialiști ucrainieni care au făcut ”autopsia” unei astfel de drone.
Președintele PRM Turda, Doru Anca, îl consideră responsabil pe primarul Cristian Matei, în speța cu STP Alba, societate căreia administrația locală trebuie să-i plătească zeci de milioane de lei. ”A dat dovadă de inconștiență și neglijență”, îl acuză Doru Anca pe primar.
Solistul de muzică de petrecere, Ionuț de la Câmpia Turzii, a rămas fără portofel, în timp ce cânta la o nuntă organizată într-un local din Bistrița, aseară. El le-a atras atenția altor colegi din branșă că, mai nou, la nunți ”nu se fură doar mireasa sau mirele, se fură în adevăratul sens al cuvântului”.
Ca fost combatant în Legiunea Străină, administratorul special al societății Domeniul Public Câmpia Turzii SA, Teofil Rusu, a fost prezent la prima reuniune a Asociației Legiunii Străine din România, care are ca membri foști legionari români.
Oficialii comunei Frata atrag atenția localnicilor să fie mai atenți la sursele declanșatoare de incendii. Apelul vine după ce în acest an, în comună este un bilanț îngrijorător: 6 incendii, în 2 fiind implicate case, 1 în apropierea unui grajd cu animale, 2 în cimitire și 1 pe o tarla de orzoaică de 6 hectare.
Oficialii de la Salina Turda le recomandă celor care vor să viziteze cel mai spectaculos obiectiv turistic de sub pământ, mai ales în zilele de week-end care sunt mai aglomerate, să utilizeze și intrarea veche situată pe strada Salinelor.
”Cine ar fi crezut ca in 2022 trebuie sa explicam oamenilor sa nu consume silica gel sau acidul sulfuric din bateria de mașina, traim un adevărat progres intelectual pe tot globul pământesc!”, este concluzia la care a ajuns CEO-ul unei companii care livrează suplimente nutritive pentru cei care ”merg la sală”.
Un bărbat a fost arestat preventiv, printr-o decizie a Judecătoriei Turda luată ieri după-amiază, pentru 30 de zile, diind acuzat că a condus un autovehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.
Locuitorii de pe strada Petru Maior solicită administrației locale să găsească unele soluții pentru a se reduce poluarea prin praf, produsă de camioanele care tranzitează strada.
USR Turda a atras atenția asupra a 3 probleme pe care le-au sesizat cu drumurile din zonă. Prima face referire la trotuarul străzii Bogata, a doua la asfaltul de pe Calea Victoriei din zona stației de autobuze (capăt) și a treia la trotuarul de pe strada Petru Maior.
CEO-ul de la Penny România, Daniel Gross, spune că inflația în creștere a determinat unele schimbări în comportamentul de achiziție al clienților magazinelor Penny, înregistrându-se un volum mai mare al numărului de clienți, dar și o schimbare comportamentală în ceea ce privește cumpărăturile, clienții devenind mai chibzuiți, mai atenți la raportul calitate-preț, comportament care o să continue atâta timp cât inflația este ridicată.
Compania care activează în domeniul panificațiilor, La Lorraine, care are fabrica la Câmpia Turzii, a anunțat o extindere considerabilă a afacerii, cu o investiție de circa 70 de milioane de euro.