Invitat în această seară la emisiunea realizată de Costică Petruş la postul local de televiziune, Turda TV, managerul postului şi directorul viitorului săptămânal local, Aurel Şandru (foto), a precizat că noua publicaţie care va apărea săptămâna viitoare în Turda, Câmpia Turzii şi comunele limitrofe este primul pas pentru crearea unui grup media. „Vrem să facem un grup media puternic. Sunt convins că vom reuşi. Avem planuri mari. Vom construi o nouă clădire în care va funcţiona şi televiziunea şi ziarul”, a precizat Aurel Şandru.
Directorul săptămânalului Obiectivul de Arieş a prezentat şi echipa care va lucra la noua publicaţie: Viorel Crişan – redactor şef, Gelu Florea, Lucia Golfin, Dana Deac, Tavi Gruian, Dorin Sas, Ovidiu Raţiu, Dana Asiminei (marketing), Radu Zgârvaci (tehnoredactare). „Avem cea mai bună echipă şi vom deveni în scurt timp numărul 1 pe piaţa locală”, a spus încrezător redactorul şef Viorel Crişan, care nu a fost prezent în studio, fiind bolnav, dar a intervenit telefonic. „Pe piaţa actuală se simte un gol. Cred că-l simt şi cititorii. Sunt convins că Obiectivul de Arieş va oferi informaţie cât celelalte două săptămânale la un loc şi încă ceva în plus”, a comentat şi Gelu Florea, care a fost alături de Aurel Şandru în studio.
Noul săptămânal, Obiectivul de Arieş, va apare marţi, 19 august. Primul număr va fi distribuit gratuit, la toate chioşcurile de difuzare a presei şi la unele magazine de cartier. Ulterior, costul publicaţiei va fi de 90 de bani şi va avea 24 de pagini.