În aceste zile s-au pus în funcțiune semafoarele de pe Coridorul de Est al Turzii, aferent străzilor Calea Victoriei și Stefan cel Mare.
Coridorul de est beneficiază astfel de o semaforizare modernă. În perioada următoare, se vor realiza ajustările necesare pentru optimizarea sistemului de management al traficului, acolo unde este necesar. Așadar, toți participanții la trafic trebuie să fie atenți la semnalele luminoase și să circule cu prudență.
„Semafoarele montate pe strada Calea Victoriei și strada Ștefan cel Mare au fost puse în funcțiune conform proiectului. Vă prezentăm imagini de la fața locului, unde acestea deja ajută la fluidizarea și siguranța circulației, mai ales în zonele cel mai intens tranzitate: Trei Mocani și Materna.
Următoarele lucrări pe aceste două mari artere vizează accesele către străzile adiacente și finalizarea marcajelor rutiere. Aceste lucrări de modernizare fac parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pe Coridorul de Est, având ca scop principal modernizarea arterelor utilizate de mijloacele de transport în comun și implicit crearea unei infrastructuri rutiere durabile. Prin numeroasele proiecte de infrastructura rutieră și nu numai, contribuim constant la dezvoltarea Turzii.” este mesajul municipalității.

Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Domnule Primar … vă rugăm frumos să puneți și la noi un semafor la Poiana vizavic de școală… că tot mereu să întîmplare accident …și săptămână trecută a călcat o mașină pe un om… că poliția nu tot deauna vine să se stea lîngă trecerea de pieton cînd trec copii pe stradă… că mașinile nu se opresc trec pe trecere de pietoni și noi trebuie să fim atent … Mulțumesc …
asa buna treaba la un oras mic cum e Turda mai puneti semafoare. acum traficul e ingreunat iar din cauza lor. mai bine nu puneati nici un semafor
E distractiv… Până acum, erau o sumedenie de comentarii că trebuie semafoare…
E fain la Turda. :))