Un grav accident rutier petrecut vineri noapte în apropierea localităţii Vâlcele ar trebui să ne pună pe gânduri… O tânără de 19 ani din Baia Mare conducea spre Cluj fără să adapteze viteza la condiţiile de drum.
Într-o curbă, maşina a intrat în derapaj şi a lovit separatoarele de beton dintre sensurile de circulaţie. În urma impactului, fata a murit la scurt timp, iar o pasageră din autoturism a fost grav rănită. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Liviu Cadar, a declarat că pompierii şi SMURD-ul au ajuns la locul accidentului în mai puţin de 20 de minute. Tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator. Medicii au încercat să o resusciteze, dar fără succes.
Martorii accidentului sunt de altă părere
Aceştia acuză că un echipaj de ambulanţă care a trecut prin zonă nu a acordat primul-ajutor tinerei care era prinsă între fiarele maşinii. Directorul Serviciului de Ambulanţă Cluj, Horia Simu, a precizat că salvarea respectiva era una de transport, nu de urgenţă. „Echipajul nu putea să intervină. Era vorba de un compartiment de transport, pentru bolnavii non-critici. În ambulanţă se aflau doar şoferul şi pacientul. Şoferul ambulanţei nu putea să intervină, pentru că în acest caz îşi depăşea competenţa. Tânăra era încarcerată, iar pentru scoaterea pacientului din maşină există anumite proceduri. Dacă intervenea, şoferul putea să o omoare chiar acolo, pe loc”, a explicat pentru Citynews, Simu.