Autoritatea Sanitar Veterinara şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus intensificarea controalelor în unităţile de procesare, depozitare şi desfacere a produselor de origine animală şi non-animală. De asemenea, echipele de control vor verifica şi biosecuritatea în fermele de păsări şi de porci, a precizat preşedintele institutiei, Radu Roatiş.
El a menţionat că direcţiile judeţene pentru siguranţa alimentelor vor avea program prelungit în perioada de dinaintea Crăciunului, iar medicii veterinari vor fi instruiţi în vederea realizării examenului de trichineloză. Totodată, inspectorii vor organiza controale şi în târgurile de profil şi vor lua măsuri pentru eliminarea fenomenului de desfacere a produselor animale în locuri neautorizate. Potrivit preşedintelui Autoritatii Sanitar Veterinare, toate prefecturile au primit deja o notă de informare privind calendarul acţiunilor de control.