Sala mare a Casei de Cultura ‘Ionel Floasiu” din Campia Turzii a gazduit, astazi, editia a IV-a a Galei Rugbyului „GOLD 2017” din Campia Turzii, eveniment organizat de catre CSM Campia Turzii in parteneriat cu CS Soimii Campia Turzii si Feferatia Romana de Rugby, alaturi de Complexul Turistic „La Broscuta” din localitate.
La aceasta festivitate au participat micutii rugbysti de la cele doua cluburi locale, insotiti de parinti sau alte rude, dar si reprezentanti ai mass media locale si alte persoane angrenate in activitatea rugbystica locala.
In prima parte a evenimentului, antrenorul Valentin Fetita, care a fost unul dintre prezentatorii galei, insotit de doua frumoase prezentatoare, au prezentat activitatile la care au participat si rezultatele de la categoriile U8, U10 si U12, ale echipelor Soimii si CSM.
Partea secunda a fost dedicata nominalizarilor si anuntarii castigatorilor de la categoriile respective, a sportivilor de la cele doua cluburi dupa cum urmeaza:
– titlul de cel mai bun jucator al anului 2017, la U10 CS Soimii Campia Turzii – Buturca Nicolae
– titlul de cel mai bun jucator al anuli 2017, la U12 CSM Campia Turzii – Albert Ianis
– titlul de jucatorul turului Campionatului Regional Transilvania, editia 2017-2018, categ. U8 CS Soimii Campia Turzii – Rus Andrei.
– titlul de jucatorul turului Campionatului Regional Transilvania, editia 2017-2018, categ. U10 CS Soimii Campia Turzii – Chiorean Luca.
– titlul de jucatorul turului Campionatului Regional Transilvania, editia 2017-2018, categ. U12 CSM Campia Turzii – Gheta Tudor.
Pentru titlul de antrenorul anului 2017 in Campia Turzii, s-au batut trei antrenori, doi de la Soimii Campia Turzii si unul de la CSM Campia Turzii, in cele din urma antrenorul Valentin Fetita, de la Soimii, fiind declarat castigatorul acestui premiu.
Si pentru ca atmosfera din sala sa fie una propice apropierii sarbatorii Craciunului, organizatorii au invitat trei tinere talente locale, care au interpretat fiecare cate o colinda.
Ultima parte si cea mai asteptata a fost venirea lui Mos Craciun, care a poposit in mijlocul sportivilor si le-a acordat fiecaruia cate un cadou, iar jucatorii celor de la Soimii au putut vedea noul echipament de joc pe care il vor imbraca incepand cu anul 2018.
Nici mass media nu a fost uitata, astfel incat publicatia TURDANEWS a primit o diploma, ca recunostinta a activitatii desfasurate la competitiile la care au participat cele doua cluburi si a mediatizari sportului cu balonul oval.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Nicușor Dan, despre atacurile navelor din Marea Neagră: O să existe o reacție a statului român










