Un incident petrecut recent la Cluj a stârnit indignarea iubitorilor de animale. Un așa numit dresor a fost filmat în timp ce lovea un câine cu piciorul.
După ce imaginile au apărut în spațiul public, poliția s-a sesizat, bărbatul a fost identificat și sancționat.
Un incident șocant de abuz asupra unui câine a provocat indignare în comunitatea din Cluj, după ce un videoclip distribuit pe rețelele sociale arată un bărbat care lovește cu piciorul un animal, pretinzând că îl dresează. Imaginile, filmate în zona „Șesul de Sus” din Florești.
În acest context, polițiștii din cadrul IPJ Cluj – Biroul pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări specifice pentru stabilirea situației de fapt.
„În urma apariției în spațiul public a unui articol de presă referitor la o persoană care ar fi agresat un exemplar canin, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Biroul pentru Protecția Animalelor s-au sesizat și au demarat verificări specifice.
În urma activităților desfășurate, a fost identificată persoana în cauză, respectiv un bărbat de 52 de ani, din comuna Florești.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că acesta a săvârșit mai multe fapte de natură contravențională, respectiv dresajul necorespunzător al acestuia, precum și provocarea de suferințe nejustificate animalului.
Totodată, în urma verificărilor polițiștii au constatat și lipsa vaccinării antirabice a exemplarului canin deținut.
Pentru abaterile constatate, persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor din O.U.G. nr. 155/2001, Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor, precum și O.U.G. nr. 55/2002, în cuantum de 2000 lei.” transmite IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























