m install
petlinii
nello construct

Fotbal, Liga 3: Sticla Arieșul Turda încheie cu o victorie sezonul. Locul 4 pentru formația turdeană (GALERIE FOTO)

floris

Sticla Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 3-0, pe terenul celor de la Unirea Ungheni, într-un meci ce a contat pentru ultima etapă din liga a treia (2020-2021), seria a IX-a.

Turdenii au început excelent meciul și Florin Dan a ratat prima ocazie, șutul său fiind reținut de Eremias (min 2).

În minutul 8, Dumbrăvean a făcut un henț în careu, iar „centralul” Anghelina a dictat lovitură de la 11m. Penalty-ul a fost transformat de Florin Dan, care ajunsese cu acest gol la 14 marcate în acest sezon.

Gazdele au avut două minute excelente (18 și 19), în care au ratat trei ocazii importante de gol. Rând pe rând, Petriș, lliescu și Pogăcean nu au reușit să îl învingă pe Onciu.

Până la pauză jocul a fost unul destul de anost, jucătorii turdeni reușind să gestioneze perfect meciul.

Repriza secundă a început cu o ocazie imensă a lui Florin Dan. Atacantul turdean a câștigat un duel cu Dumbrăvean și a trimis mingea peste Feier, însă balonul a lovit transversala.

Golul de 2-0 a venit în minutul 61, când Florin Dan a scăpat singur cu Feier, și a reușit să dubleze avantajul turdenilor (15 goluri a marcat Florin Dan în acest sezon).

Replica gazdelor a venit în minutul 79, însă lovitura liberă executată de Iliescu a fost respinsă în față de Onciu, iar Cordoș a trimis în afara terenului.

Lemnaru a lovit și el transversala în minutul 82, după un contraatac finalizat cu un șut din interiorul careului. Ultima ocazie a gazdelor a venit în minutul 87, când lovitura de cap a lui Roșca a fost reținută de Onciu.

Vali Lemnaru a marcat ultimul gol al meciului în prelungirile partidei, reluând cu capul o centrare de la Cristi Paleoca.

S-a terminat 3-0 și Sticla Arieșul Turda termină pe locul 4 acest sezon și așteaptă cu încredere sezonul 2021-2022.

De menționat este evoluția excelentă a lui Florin Dan, jucător care a câștigat titlul de golgheter în acest sezon, reușind să marcheze 15 goluri.

UNIREA UNGHENI – STICLA ARIEȘUL TURDA 0-3 (Fl. Dan 8`p, 52`, Lemnaru 90`)

Sticla Arieșul Turda: Onciu – Manu, Cordoș, Cimpoeșu, Marcu, Paleoca, Savu (Vescan 71`), Salcău (Svichi 83`), Hetea (Lemnaru 71`), Ciurcui (Băețan 89`), Fl. Dan (Cobârzan 89`)

Unirea Ungheni: Eremias (Feier 46`) – Trăistar, Birtalan, Dumbrăvean, Bucur (Iușan 63`), Moț (Vidrășan 63`), Onețiu (Roșca 46`), Iliescu, Pogăcean (Potor 63`), Caliani, Petriș

Etapa 18   
30.0415:00Unirea Dej – Avântul Reghin3-3
30.0415:00CS Ocna Mureș – Industria Galda3-0
30.0415:00Unirea Ungheni – Sticla Arieșul Turda0-3
30.0415:00Unirea Alba Iulia – CS Hunedoara0-1
30.0415:00Sănătatea Cluj – CSO Cugir0-1

Clasament:

1.CSO Cugir18132336-15+2141p
2.Unirea Dej18132342-22+2041p
3.Avântul Reghin1894536-25+1131p
4.Sticla Arieșul Turda1875632-25+726p
5.Unirea Ungheni1873824-29-524p
6.CS Hunedoara1865719-21-223p
7.Unirea Alba Iulia1865726-30-423p
8.Sănătatea Cluj1856728-35-721p
9.CS Ocna Mureș18511224-39-1516p
10.Industria Galda18131412-38-266p
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: