fbpx

 
 
Scrie un comentariu

ariesul galdaind

Sticla Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 3-1, pe terenul celor de la Industria Galda, într-o partidă ce a contat pentru etapa a III-a, din liga a treia, seria a IX-a.

Prima ocazie a venit în minutul 13, când Manu a centrat de pe stânga, mingea a fost deviată de defensiva celor de la Galda, Florin Dan trecând foarte aproape de balon.

În minutul 18, gazdele au avut prima ocazie, prin Cioară, care a recuperat o minge în jumătatea turdeană, a pătruns de pe partea dreaptă, însă Onciu a intervenit excelent. Turdenii au mai avut o ocazie în minutul 31, când Salcău a reluat puțin peste poartă centrarea venită de la Chiș.

Primul gol al partidei a venit în minutul 33, când Puha a pătruns excelent din stânga, a centrat perfect în mijlocul careului, de unde Costea a marcat pentru 1-0.

Bucuria gazdelor a ținut doar două minute; Chiș a centrat în careu, Florin Dan nu a ajuns la minge, aceasta a fost preluată de Salcău, care a marcat cu șut în plasa laterală, din câțiva metri.

După doar câteva minute, Ciurcui a văzut cartonașul galben, în urma unei simulări în careul celor de la Galda.

În minutul 44, Cioară a scăpat singur spre poarta Turzii, însă arbitrul a fluierat un fault la mijlocul terenul și nu a lăsat avantajul.

În prelungirile primei reprize, gazdele au lovit bara, în urma unui corner.

Prima ocazie a reprizei secunde a aparținut tot gazdelor, dar Ionescu a reușit să rezolve faza cu două intervenții excelente.

În minutul 58, Salcău a centrat excelent în „gura porții”, însă Ciurcui nu a ajuns la minge.

Golul a venit în minutul 60, când Paleoca a executat excelent o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, „scoasă” de Florin Dan.

După doar două minute de la golul turdean, Ciurcui a văzut al doilea cartonaș galben, după o nouă simulare. În minutul 65, Scheiu a trimis cu capul peste poartă.

Turdenii au reușit să își dubleze avantajul în minutul 70, când Cimpoeșu a înscris cu o lovitură de cap, în urma unei centrări din corner a lui Paul Chiș.

Ultima ocazie a partidei a venit în minutul 79, când Costea a șutat periculos, puțin pe lângă poartă.

S-a terminat 3-1 și Sticla Arieșul Turda a adunat șase puncte după primele trei etape și așteaptă duelul cu Unirea Dej, de vinerea viitoare (ora 15:00)

INDUSTRIA GALDA – STICLA ARIEȘUL TURDA 1-3 (Costea 33` / Salcău 35`, Paleoca 60`, Cimpoeșu 70`)

Sticla Arieșul Turda: Onciu – Chiș, Ionescu, Cimpoeșu, Manu, Savu, Paleoca, Salcău (Hetea 77`), Ciurciu, Lemnaru (Cobârzan 64`), Fl. Dan (Sălăgean 83`)

Industria Galda: Suciu – Cunțan, Haiduc, Gota, Petruș, Truță (Tocu 76`), Hada, Costea, Puha, Cioară, Scheau

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate