fbpx

BANNER vezeteu

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

sticla ariesul turda cfr cluj 2 1

Pandemia nu numai că a afectat desfășurarea competițiilor sportive, dar a creat și diverse blocaje, mai ales în situația în care susținerea sportului este făcută de la bugetul local al localității. Cum bugetele locale au fost afectate pe timpul pandemiei și a efectelor sale, de suferit a avut și activitatea financiară pe linie sportivă.

Astfel, pentru că Municipiul Turda a virat ultimii bani în luna februarie 2020, a existat un ”gol financiar” în relația clubului cu jucătorii.

„În conformitate cu prevederile contractului de asociere dintre ACS Sticla Arieșul și Municipiul Turda, clubul trimite, în fiecare lună, factură corespondent cheltuielilor realizate în luna precedentă. În luna februarie 2020 am remis ultima factură către Municipiul Turda, iar aceasta a fost achitată. În luna martie, mai precis, în 15 martie, toți jucătorii noștri au intrat în șomaj tehnic. Banii pentru perioada 15-30 martie i-au primit în luna mai, urmând ca acum în iunie să-i primească pe cei aferenți lunii aprilie. Totul ține de AJPIS, care coordonează livrarea șomajelor tehnice pentru toate categoriile de angajați.”, a precizat președintele clubului, Gicu Tothăzan.

Conducerea clubului spune că banii pentru luna februarie și pentru perioada 1-15 martie urmează să fie dați jucătorilor în momentul în care se va reglementa situația cu bugetul local. Gicu Tothăzan spune că jucătorii vor fi plătiți cu siguranță.

Sticla Arieșul Turda a jucat un singur meci oficial în acest an, după care competiția s-a întrerupt, inițial, iar apoi campionatul a fost ”înghețat”, nemaidisputându-se niciun joc de campionat. 

Situația a fost transformată și într-un subiect politic, în spațiul public fiind lansate diverse manipulări și dezinformări, care fac referire la faptul că Municipiul Turda ar fi virat cei 100.000 de lei, lunar, iar banii au ”dispărut”.

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu Florea
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Eugen Pop
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate