fbpx

BANNER vezeteu

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

fitness sala 1

Sălile de fitness și forță se vor deschide din 15 iunie, a anunțat Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness, care a avut joi o discuție cu reprezentanții Ministerului Sănătății.

Intrarea în sala de fitness va fi condiționată de un set de reguli de igienă și distanțare, a precizat Gabriel Toncean.

„Prieteni, am vești bune! Data de 15 iunie a devenit o certitudine în privința redeschiderii sălilor de fitness.

Ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat astăzi la Ministerul Sănătății, împreună cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunța că vom putea face sport la aparate în curând.

Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forță, nu și cele care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic.

Printre măsurile de siguranță care sunt luate în calcul se află următoarele puncte:

– accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;

– distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;

– aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;

– se recomandă și aerisirea naturală.

va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;

– nu va fi permisă folosirea dușurilor;

– în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.

Până la data de 10 iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranță, care vor trebui respectate în interiorul sălilor de fitness”, a anunțat Gabriel Toncean pe Facebook.

 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu Florea
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Eugen Pop
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate