fbpx

Scrie un comentariu

loteria romana

Clubul AHC Potaissa Turda a încheiat un contract de sponsorizare cu una dintre cele mai vechi societăți din România, Loteria Română.

Loteria Română a fost înființată la data de 14 septembrie 1906. Cel mai mare câștig la loteria română a fost de aproximativ 11 milioane de euro și a fost acordat în anul 2013.

Astfel, Loteria Română se alătură partenerilor AHC Potaissa Turda, alături de care am reușit să ne realizăm obiectivele.

Flaviu Sâsâeac, președinte AHC Potaissa Turda: „Ne bucură și ne onorează că una dintre instituțiile cu tradiție ale societății românești se alătură proiectului nostru. Consideram că acest parteneriat încheiat pentru sezonul în curs poate reprezenta un prim pas pentru o colaborare pe termen lung cu beneficii semnificative, atât pentru clubul nostru, cât și pentru Loteria Română. În ceea ce ne privește, sprijinul financiar primit în baza contractului încheiat cu Compania Naționala Loteria Română, completează fondurile alocate participării în competițiile naționale, atât la nivel de seniori, cât și la juniorii clubului AHC Potaissa Turda.

Din perspectiva partenerului nostru, Loteria Română, cred că se distinge ca și un real avantaj de imagine asocierea cu AHC Potaissa Turda, unul dintre puținele cluburi de handbal din România care investește semnificativ în jucători autohtoni și în special în tinerii care activează la toate categoriile de vârstă în cadrul clubului nostru.

Handbalul reprezintă în Romania una dintre cele mai îndrăgite ramuri ale sportului de performanță, iar clubul nostru turdean a obținut rezultate remarcabile, atât pe plan intern, cât și în reprezentarea României în competițiile internaționale. Mulțumim pe această cale Loteriei Române pentru sprijinul acordat, cu speranța perpetuării acestui parteneriat cu rezultate excelente pentru ambele părți!”

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator