fbpx

Scrie un comentariu

ucj turda

Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 7-2, contra celor de la Universitatea Cluj, în prima partidă amicală din anul 2020. „Șepcile roșii” au folosit jucători de la echipa de juniori republicani, jucătorii experimentați de la prima echipă fiind odihniți.

Universitatea a deschis rapid scorul, Meșter reușind să „dezghețe” tabela după doar cinci minute. A urmat apoi o dominare a Turzii, Florin Dan trecând de câteva ori pe lângă egalare.

În decurs de cinci minute, jucătorii antrenați de Constantin Olariu au reușit să întoarcă scorul, după golurile marcate de Florin Dan și Adrian David.

La pauză, ambele echipe au schimbat „liniile”, iar după primele cinci minute, Arieșul avea deja patru goluri marcate, după reușitele lui Savu și Băețan. Până la finalul meciului, Lemnaru, Varodi și Savu au mai marcat câte un gol, în timp ce pentru Universitatea a mai înscris Trifan.

S-a terminat 7-2 și Arieșul Turda așteptă duelul de sâmbătă, contra celor de la Olimpia Gherla, meci care se va desfășura pe terenul sintetic din Florești.

La finalul partidei, antrenorul formației turdene, Constantin Olariu, a declarat: „M-aș fi bucurat ca Universitatea Cluj să joace cu echipa mai experimentată, care va juca în campionat. Pe noi ne-a interesat partea de pregătire. Una peste alta, totul a fost bine pentru noi și ca rezultat și ca joc.”

UNIVERSITATEA CLUJ U19 – ARIEȘUL TURDA 2-7 (Meșter 5`, Trifan 83` / Fl.Dan 23`, David 27`, Savu 47`, 70`, Băețan 49`, Lemnaru 68`, Varodi 76`)

Arieșul Turda (prima repriză): Pop - Chiș, Cordoș, Indreica, Marcu - Ititesc, Vescan - Bria, Cobârzan, Fl. Dan - David (Porim 30`)

Arieșul Turda (repriza a doua): Ursu - Cimpoeșu, Cocoară, Sălăgean, Pârv - Savu, Tothăzan - Varodi, Băețan, Salcău - Porim (Lemnaru 60`)

 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator