fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

potaissa politimisoara

Potaissa Turda a avut un debut aproape perfect de partidă în confruntarea cu Poli Timișoara, o echipă împotriva căreia am avut meciuri încinse de fiecare dată. Elevii tehnicianului Horațiu Gal au avut o eficiență la finalizare de invidiat și au reușit să se desprindă la 3-4 goluri încă din primele 16-18 mnute. Asta și pe fondul unui Irimuș senzațional între buturi!

 

Până la pauză, gazdele au reușit să mențină jocul sub control, intrând la cabine cu 14-11 pe tabelă.

În mitanul secund, galben-albaștrii de la Potaissa au forțat majorarea diferenței de pe tabelă, situație care s-a produs, paradoxal, în inferioritate numerică, după 10 minute de la reluare (după eliminarea lui Cîntec, R.Pavel și Thalmaier au dus scorul la 20-14, pe contre). Iar de acolo încolo, handbaliștii gazdă au călcat în picioare deținătoarea Cupei României, atingând o diferență de 10 goluri, în mai multe rânduri, în ultimele minute de joc.

În cele din urmă, s-a terminat 32-28, cu un gol al revenitului Terzic (după o accidentare, urmată de o operație) în ultima secundă, iar Potaissa Turda continuă parcursul perfect din debutul acestei ediții de campionat, având 3 victorii din 3 posibile, deși a întâlnit echipe cu greutate în prima ligă (inclusiv din punct de vedere financiar): CSM București (locul 4 în ediția precedentă), HCDS Constanța (locul 2 în ediția precedentă) și Poli Timișoara (câștigătoarea Cupei României).

Potaissa Turda - Poli Timișoara 32-24 (14-11)

Potaissa: Szoke - 8 goluri (4 de la 7 metri), Ghiță - 5 goluri, Cântec - 5 goluri, Pavel - 5 goluri, Thalmaier - 2 goluri, Talas - 2 goluri, Șandru - 2 goluri, Iancu - 1 gol, Daniel Pop - 1 gol, Terzic - 1 gol.

Poli: Sadoveac - 11 goluri, Milošević - 4 goluri, Năstăsie - 3 goluri, Marjanović - 2 goluri, Cîmpan - 2 goluri, Trif - 1 gol, Șomlea - 1 gol.

Turdenii vor juca etapa viitoare la Călărași, cu Dunărea, într-o nouă confruntare de calibru (TurdaNews va transmite live video acest joc).

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator