fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

potaissa dobrogea 1

Potaissa Turda s-a impus astăzi, scor 32-27, pe terenul celor de la AHC Dobrogea Sud, într-o partidă care a contat pentru etapa a II-a, din cadrul Ligii Zimbrilor.

 

Constănțenii au ratat primul atac, Potaissa fiind prima care a marcat, prin Szoke. Apărările, au fost la înălțime în primele minute ale meciului, până în minutul 12, înscriindu-se doar opt goluri (4-4). Turda a preluat conducerea (4-5, min 15), însă nu s-a distanțat imediat.

Dobrogea Sud a egalat la șapte (min 19), iar apoi Turda a început să se distanțeze pe tabelă, profitând de un joc extrem de precis pe atac. Până la pauză, diferența a ajuns la șapte goluri (10-17), Cristi Ghiță marcând chiar în ultima secundă.

Constănțenii au forțat în repriza a doua și ajutați de intervențiile lui Iancu, dar și de jocul extrem de bun al lui Chikovani pe atac, au reușit să se apropie. Răzvan Pavel a primit cartonașul roșu (având 3 eliminări de două minute), iar în minutul 45, diferența era de doar trei goluri (20-23).

Potaissa Turda a profitat din plin de jocul extrem de bun cu pivotul, dar și de prestația interilor (Ghiță, Șandru și Cîntec reușind 17 goluri) și și-a ținut adversarul la distanță.

S-a terminat 32-27 pentru Turda, care ajunge la două victorii din tot atâtea meciuri, având adversari extrem de dificil. În meciul următor, formația turdeană va evolua pe teren propriu, contra celor de la Poli Timișoara (sâmbăta viitoare, ora 11:00).

Președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac a declarat pentru ahcpotaissa.ro: „E o mare bucurie pentru că am reușit să câștigăm în singurul loc unde nu câștigasem până acum. A fost o zi în care ne-a ieșit aproape tot. Băieții s-au desfășurat foarte bine, atât pe atac, cât și pe apărare. Am reușit să marcăm, atât pe pătrunderi, cât și în momentele dificile, cu aruncări de la distanță. Cred că acestea sunt motivele acestei victorii.

Ne-am dorit să nu facem greșeala adversarilor noștri de săptămâna trecută și să gestionăm bine avantajul avut la pauză. Au fost și momente dificile, dar atunci au venit acele aruncări de la distanță care au intrat. Interii și-au făcut foarte bine treaba și plecăm de aici fericiți.

E doar o victorie de campionat, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Sezonul e lung și contează finalul. Începutul e bun, dar trebuie să menținem ritmul un an de zile, în special la final, unde se va hotărî și ierarhia.

Ne bucurăm de câteva zile libere, iar de luni începem munca pentru meciul cu Poli. Un meci greu, dificil, câștigătoarea Cupei României, o echipă foarte bună. Dar, deocamdată, savurăm această victorie.”

AHC DOBROGEA SUD – POTAISSA TURDA 27-32 (10-17)

Potaissa Turda: Ghiță (9 goluri), Cîntec (5), Talas (4), Szoke (3), Thalmaier (3), Șandru (3), Pavel (2), Lazăr (1), Ghivil (1), Iancu (1).

sursă foto: facebook.com/potaissaturda

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator