m install
petlinii
nello construct

Fotbal, Liga 3: Început perfect de sezon pentru Arieșul Turda (GALERIE FOTO)

floris

Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 2-1, în fața celor de la Minaur Baia Mare, în prima etapă a noului sezon din cadrul ligii a treia de fotbal, seria a V-a.

Victoria este extrem de importantă, băimărenii fiind una dintre echipele care se vor lupta pentru a promova în liga secundă.

La începutul meciului, profesorul Ioan Onacă, câștigător al Cupei României cu Arieșul Turda în 1961, a primit din partea clubului o plachetă și o minge, profesorul dând și lovitura de start.

Primele ocazii au venit după 10 minute, ambele echipe încercând lansări în adâncime, fără mare pericol pentru cele două porți.

Prima repriză a fost una destul de slabă calitativ, fără mari ocazii la cele două porți.

Partea a doua a început practic de la 1-0, după ce Salcău a șutat cu interiorul la colțul lung, fără speranțe pentru Gudea.

Oaspeții au replicat rapid, cu o centrare în careu la care Pop a ieșit pe sub minge. În minutul 66, Muscă a ratat o ocazie importantă, reluând cu capul, pe lângă poartă. După doar două minute, Coroian a executat o lovitură liberă din marginea careului, balonul lovind bara.

În minutul 73, Florin Dan a fost faultat în careu, Salcău transformând lovitura de la 11m, cu o execuție sigură

În minutul 79, Oșan a reluat cu capul o centrare, însă mingea a trecut pe lângă poartă. În minutul 85, Giurgiu a reluat cu latul din 6m, însă Pop a fost la post. După un singur minut, Lemac a șutat puternic din interiorul careului, însă Pop a mai avut o intervenție bună. Golul băimărenilor a venit în minutul 87, când Muscă a transformat o lovitură liberă. Până la finalul partidei, nu au mai fost mari ocazii.

S-a terminat 2-1 și Arieșul Turda va evolua sâmbăta viitoare, contra celor de la Industria Galda de Jos.

La finalul partidei, autorul celor două goluri, Sebastian Salcău a declarat: „E importantă victoria, mai ales că a fost primul meci. Nu am avut emoții înainte de penalty, am mai executat și în alte meciuri. Minaur e o echipă importantă, care vrea să promoveze.”

Antrenorul formației turdene, Constantin Olariu, a declarat: „Vreau să felicit băieții pentru partida de astăzi, au luptat enorm. Am avut probleme de lot, am avut o linie de fund improvizată. Minaur se anunță o candidată la promovare. Ne-am propus să nu luăm gol și să surprindem pe contraatac, având viteză pe benzi.”

JUCĂTORUL MECIULUI: Sorin Cordoș – Deși a venit de doar câteva zile la echipă, fundașul central a făcut un meci excelent, cu multe intervenții bune. După primul meci, pare să fie un real câștig pentru formația turdeană.

ARIEȘUL TURDA – MINAUR BAIA MARE 2-1 (Salcău 46`, 73`p / Muscă 87`)

Arieșul Turda: Pop – Fl. Dan, Cordoș, Indreica, Savu, Ititesc, Paleoca, Varodi, Oltean (Cobârzan 65`), Salcău, David (Bria 84`)

Minaur Baia Mare: Gudea –  Duruș (Rus 56`), Prunescu, Lupu, Șandor, Piper (Oșan 73`), Giurgiu, Liheț, Stanciu (Muscă 65`), Bedea (Coroian 46`), Lemac.

Etapa 1   
23.0818:00Viitorul Șelimbăr – Unirea 1924 Alba Iulia2-1
23.0818:00Avântul Reghin – AFC Odorheiu Secuiesc 1-1
23.0818:00CSC Sânmartin – Luceafărul Oradea 3-6
23.0818:00CFR II Cluj Napoca – Industria Galda de Jos2-0
23.0818:00Arieșul Turda – Minaur Baia Mare2-1
24.0818:00SCM Zalău – Unirea Dej 
24.0818:00Gloria Bistrița – Sănătatea Cluj 
24.0818:00ACS Comuna Recea – Metalurgistul Cugir 

Clasament:

1.Luceafărul Oradea11006-3+33p
2.CFR II Cluj Napoca11002-0+23p
3.Arieșul Turda 11002-1+13p
4.Viitorul Șelimbăr11002-1+13p
5.AFC Odorheiu Secuiesc10101-101p
6.Avântul Reghin10101-101p
7.SCM Zalău00000-000p
8.Unirea Dej00000-000p
9.Gloria Bistrița00000-000p
10.Sănătatea Cluj 00000-000p
11.ACS Comuna Recea00000-000p
12.Metalurgistul Cugir00000-000p
13.Minaur Baia Mare10011-2-10p
14.Unirea 1924 Alba Iulia10011-2-10p
15.Industria Galda de Jos10010-2-20p
16.CSC Sânmartin10013-6-30p

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: