fbpx

Scrie un comentariu

ariesul sanatatea

Arieșul Turda va evolua mâine, începând cu ora 17:30, pe teren propriu, în fața celor de la Sănătatea Cluj, în turul II al Cupei României.

 

Înaintea partidei de mâine, mijlocașul formației turdene, Alexandru Savu, ne-a declarat: „Suntem în fața primului meci oficial al sezonului și pornim încrezători că putem face o figură frumoasă, chiar dacă au plecat câțiva jucători importanți față de anul trecut. Pe cei de la Sănătatea îi cunoaștem destul de bine, am avut evoluții apreciate împotriva lor. Jucăm pe teren propriu și asta ar trebui să fie un avantaj pentru noi. Am văzut că au făcut transferuri importante, foști jucători cu experiență la nivelul ligii 1, dar noi ne dorim să trecem în turul următor. Sunt sigur că le vom pune probleme și mâine va fi ieși un meci spectaculos.”

Cele două echipe s-au întâlnit în aceeași fază și în sezonul trecut, „virușii” reușind să se impună. În partidele din campionat, fiecare echipă și-a câștigat meciul de pe teren propriu.

Partida de mâine va fi arbitrată „la centru” de Mihail Lăstun (Rm. Vâlcea), ajutat la cele două tușe de Marian Costache (Rm. Vâlcea) și Andrei Pavel (Brașov). Observator din partea FRF va fi Cătălin Pașcanu (Cugir).

Arieșul Turda – Sănătatea Cluj va fi mâine, de la ora 17:30, pe stadionul „Municipal” din Turda.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator