fbpx

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

ariesul cugir

Sticla Arieșul Turda a pierdut în această dimineață, scor 1-4, în fața echipei Metalurgistul Cugir. Este cel de-al 5-lea joc amical pentru echipa turdeană. Returul acestui joc va avea loc la Cugir, sâmbăta viitoare.

Turdenii nu au început rău partida și în primele minute au ratat o ocazie imensă prin Dan Florin, care nu a nimerit cadrul porții, dintr-o poziție foarte bună.

Oaspeții s-au dovedit a fi mult mai pragmatici, iar Claudiu Coltor a finalizat, cu un șut din marginea careului de 16 metri, nemarcat, după o fază fixă, în minutul 8. După alte 8 minute, Vitinha a înscris pentru 0-2, tot după un șut din poziția centrală, balonul fiind deviat de un fundaș turdean, prinzându-l pe picior greșit pe portarul Ungurean.

Practic, prima repriză a fost decisă de pragmatismul superior al oaspeților, în timp ce elevii tehnicianului Constantin Olariu au încercat să construiască spre poarta cugirenilor, însă finalizarea a lăsat de dorit.

După pauză, Bria a redus din handicap, după o pasă primită în fața porții (minutul 65), iar gazdele sperau la o revenire în joc. N-a fost decât o iluzie, pentru că oaspeții au marcat după doar 2 minute, prin Paul Păcurar (1-3). Pragmatismul cugirenilor s-a concretizat încă o dată pe tabela de arcaj, în minutul 75, după ce Mărginean a finalizat și el o acțiune la poarta turdeană.

Returul dintre cele două echipe va avea loc la Cugir, sâmbăta viitoare. Până atunci, însă, turdenii încearcă să mai perfecteze un joc amical cu o echipă de Liga 4, marți sau miercuri. Debutul turdenilor în noul sezon va avea loc la mijlocul lunii august, cu un meci în Cupa României. Campionatul de Liga 3 va debuta în 25 august, însă deocamdată FRF încă nu a anunțat componența seriilor și țintarul jocurilor. 

Antrenorul Constantin Olariu a folosit echipa: Ungurean - Cimpoieșu, M.Ionescu, Andreica, Marcu - Fl.Dan, Tothăzan, Savu, Salcău - Varodi, Pintea. După pauză au mai intrat: Ursu - Pârv, Ititesc, E.Oltean, Porim, Cobârzan, Bria, Ad.David.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator