fbpx

PSDTurda Ciortea 30iulie

WhatsApp Image 2020 07 30 at 14.56.02 1

Banner 1 Turda News HD

Banner 1 Turda News HD

CristianMatei 28iul

CristianMatei 28iul

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

reunire potaissa

Jucătorii Potaissei Turda au susținut astăzi primul antrenament din acest sezon.

 

La antrenamentul condus de Horațiu Gal au fost prezenți și noii jucători ai Potaissei Turda, Ciprian Șandru, Stefan Terzic și Andrei Totoi.

Singurul absent de la reunire a fost căpitanul echipei turdene, Nenad Savic, handbalistul fiind învoit până luni. De altfel, Nenad este și singurul jucător accidentat, acesta urmând să revină pe teren în luna octombrie.

La reunirea echipei a fost prezent și primarul municipiului Turda, Cristian Matei.

De altfel, astăzi a fost organizată și o conferință de presă, unde au participat, primarul municipiului Turda, Cristian Matei și președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac.

Obiectivul clubul pentru acest sezon este un parcurs cât mai lung în fiecare competiție. În Liga Zimbrilor, echipa turdeană vrea să depășească performanțele de ultimii ani, când a câștigat medaliile de bronz. De asemenea, un obiectiv este calificare în Final Four-ul Cupei României și câștigarea Cupei Challenge.

Jucătorii turdeni vor continua pregătirea în sala „George Barițiu”, primul turneu amical fiind programat în perioada 2-3 august, la Turda.

sursă foto: Marius Romilă

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate