Scrie un comentariu

karate maria morar

Karateka din Turda, Maria Simina Morar, componentă a clubului Politehnica Cluj, a reușit să câștige 4 medalii de aur la concursul Kanzen International Open, care s-a desfășurat în localitatea Dunee (Scoția).

 

În urma acestei performanțe, ea a fost declarată ”cel mai bun sportiv al competiției”.

„Felicitări sportivei și antrenoarei Eva Kerekes, părinților și clubului care o susține!”, a transmis Federația Română de Karate WUKF.

Maria Simina Morar a câștigat locul I la kata individual, kata echipe, kumite individual și kumite rotativ.

Nu este prima ispravă internațională a tinerei sportive din Turda.

Tânăra karateka din Turda a cucerit 3 medalii la 9th Czech International Open Karate Championship desfășurat în septembrie 2018 la Praga. Maria Morar a câștigat două medalii de aur la kata și la kumite individual, iar cu echipa a luat o medalie de argint la proba de kata

În luna iunie a anului trecut, tânăra sportivă din Turda a mai cucerit 4 medalii la Dundee (Scoția), din care 2 de aur, 1 de argint și 1 de bronz, iar în luna mai, la Slovakian Open, a cucerit alte 2 medalii internaționale, 1 de aur la kata individual și 1 de argint la kata pe echipe.

În anul 2016 ea a fost campioană mondială la kumite individual și pe echipe, iar în 2018 a devenit dublă campioană națională la kumite (individual și cu echipa). Tot în 2018, mai precis în luna aprilie, a devenit triplă campioană balcanică, după ce a cucerit medaliile de aur la kata individual, kata pe echipe și kumite rotativ.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator