fbpx

Scrie un comentariu

horatiu gal

Antrenorul Potaissei Turda, Horațiu Gal, a vorbit în cadrul unui interviu pentru pagina de facebook a clubului, despre sezonul regulat și despre obiectivele Turzii în acest sezon al Ligii Zimbrilor.

 

Referitor la sezonul regulat ce tocmai s-a încheiat, antrenorul turdean a declarat: „Am avut un start bun, până prin luna februarie când eram pe locul 2, la egalitate de puncte cu primul loc. Apoi am avut o serie mai puțin reușită, unde am avut și accidentați, am prins o formă mai slabă și am pierdut câteva meciuri care ne puteau aduce undeva pe locul 5-6 la sfârșitul sezonului regulat. Acum ne mulțumește locul 4 și ne concentrăm pentru jocurile din grupa de play-off.”

Horațiu Gal s-a referit și la noul sistem de desfășurare al play-off-ului: „Nu pot să spun, e alegerea FRH. Abia la final vom putea spune dacă ne-a avantajat sau dacă ne-a dezavantajat.”

Antrenorul turdean a făcut și o analiză a grupei din play-off: „Dacă ne referim la meciurile directe de pe teren propriu, cu Dinamo am făcut egal, iar cu Steaua și Focșani am pierdut. Nu pare o grupă ușoară, dar eu zic că am trecut de perioadă mai puțin fastă, băieții s-au mobilizat, am reușit să recuperăm din accidentați și practic în acest play-off toate meciurile vor fi mici finale. Prima e sâmbătă, contra Stelei, unde noi avem și de luat o revanșă față de proprii suporteri. Trebuie să câștigăm și să ne distanțăm la cinci puncte de Steaua.”

Referitor la obiectivul pentru acest sezon, Horațiu Gal a declarat: „Noi visăm, în fiecare an vrem să fim cât mai sus. Acum ne gândim doar la primul meci și o luăm totul pas cu pas.”

Antrenorul Potaissei a transmis și un mesaj suporterilor formației turdene: „Ne cerem scuze pentru acea perioadă care nu a fost foarte fastă, mă bucur că nu ne-au părăsit, au fost alături de noi, ne-au încurajat și promitem că vor vedea o altă față a echipei. Cu ajutorul lor vom putea să ajungem, din nou, acolo sus.”

sursă foto: Mircea Roșca/Action Foto

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator