fbpx

pmp 1300x300

PNL1300x300pxTrio

asacons montatorprefabricate

alde banner 728x90 06

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

potaissa reunire

Handbaliștii de la Potaissa Turda s-au reunit astăzi pentru primul antrenament după vacanța de iarnă.

 

Vestea bună pentru formația turdeană este că un singur jucător mai este accidentat, Roman Zacaciurin, cel care va reveni pe teren în luna martie.

Prezent și el la reunirea lotului, președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, a declarat: „Vreau să urez ``La mulți ani`` din partea clubului nostru, tuturor celor care ne sunt alături. Bucuria cea mare este că au dispărut accidentările, practic dacă ne luăm după infirmerie, Zacaciurin e ultimul pe care îl așteptăm să revină. Sper să rămânem apți de joc în continuare și să mergem așa până la sfârșitul campionatului. În contextul acesta, am mare încredere că echipa noastră poate obține un rezultat excelent în competiția internă, unde ne dorim să jucăm mai sus decât am făcut-o până acum. Cred că avem un lot omogen, o echipă bine sudată, valoroasă, care a demonstrat că se poate bate de la egal la egal cu oricine. Am avut o singură înfrângere în deplasare, lucru care arată că echipa este la un moment de maturitate potrivit pentru rezultate și mai mari decât până acum.”

În perioada de pregătire, Potaissa Turda va disputa trei partide amicale: cu Szejke Odorhei (18.01), la Universitatea Cluj (19.01) și cu Minaur Baia Mare (23.01).

Prima partidă oficială a Potaissei va avea loc la finele lunii ianuarie, pe terenul celor de la CSU Suceava. Partida va fi transmisă în direct pe TurdaNews.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator