BannerPMP 21.03 650

asacons anunt21.03.2019

2 Comentarii

handbal conferinta

Clubul de handbal Potaissa Turda a organizat azi o conferință de presă, de ”încheiere” a anului 2018, la care au fost prezenți Flaviu Sâsâeac - președintele clubului și Cristian Matei - primarul municipiului Turda.

 

În cadrul conferinței de presă, Flaviu Sâsâeac a menționat aportul substanțial pe care municipalitatea turdeană l-a adus pentru asigurarea unor condiții de pregătire și de ”liniște” financiară în cadrul clubului, precizând că asta a dus la obținerea unor rezultate foarte bune în acest an, la toate nivelurile. El a amintit și faptul că, chiar dacă clubul turdean nu beneficiază de un buget comparativ cu marile cluburi din România, asta nu a împiedicat formația turdeană să se bată pentru primele locuri, atmosfera în sânul clubului fiind una foarte bună, propice performanței sportive.

Președintele Flaviu Sâsâeac a spus că mulți sportivi care ajung să joace pentru Potaissa Turda se simt foarte bine la acest club și l-a dat ca exemplu pe sârbul Nenad Savic, care a ajuns în Turda în urmă cu mai mulți ani, iar acum este decis să se stabilească în această localitate și să obțină cetățenia română, observând că Turda s-a dezvoltat mult în anii pe care i-a petrecut în această localitate, existând perspective de acest gen și pe viitor.

În ceea ce privește administrația locală, primarul Cristian Matei a punctat că performanța trebuie susținută, pentru că ceea ce se întâmplă la clubul de handbal Potaissa Turda este ”o minune”, care ne dă dreptul să sperăm că echipa se poate bate pentru titlul de campioană a României. Edilul turdean a amintit și de sala polivalentă care urmează să se construiască la Turda, în zona stadionului de fotbal, precizând că a fost o ușoară întârziere, datorită unor verificări ale documentației, dar că în perioada imediat următoare se va organiza licitația pentru realizarea acestui obiectiv de care Turda are mare nevoie, fiind șanse ca până la finele anului 2019 să fie realizat în cea mai mare parte.

Cristian Matei a spus că susținerea financiară a clubului turdean de handbal trebuie să continue, pentru că este un club performant, menționând că poate se vor găsi variante de majorare a bugetului, pentru ca echipa să-și poată atinge obiectivele propuse.

Anul 2018 a fost cel mai bun an al clubului de handbal Potaissa Turda, de la înființare și până acum. Potaissa Turda a obținut medaliile de bronz în Liga Națională de handbal și a câștigat Cupa Challenge, cea mai mare performanță a unei echipe de club din județul Cluj. Pe lângă echipa de seniori, la club activează cu succes și 5 echipe de juniori, cu sportivi din Turda, mulți componenți ai acestor echipe fiind convocați la loturile naționale. De altfel, din toamna acestui an, Potaissa Turda are o echipă și la nivelul ligii secunde, pentru a asigura trecerea mai ușoară a juniorilor din pepiniera proprie spre echipa de seniori.

Vezi mai jos înregistrarea integrală a conferinței de presă:

viamso feb2019

banner caribic 012019

Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    m.pop · 11:09 19.12.2018
    Daca tot va laudati ,spuneti la POPOR ce suma s a cheltuit pt.marea performanta ??!!
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Gelu FLOREA · 11:17 19.12.2018
      Vă pot răspunde eu: de la bugetul local se alocă 180.000 de lei pe lună.
      Per total, clubul de handbal are un buget anual de circa 800.000 de euro, mult mai mic decât alte cluburi cu care concurează (însă multe, deși au bugete mai mari, având contribuții mai consistente de la primării sau consilii județene, termină după clubul turdean în campionat). Comparativ, CSM Câmpia Turzii are circa 4,6 milioane de euro, iar HC Dobrogea Sud Constanța are vreo 3,5 milioane de euro.
      Tocmai de aceea este de remarcat eficiența și profesionalismul clubului turdean, care are cel mai bun raport buget/performanță din Liga Națională de handbal masculin!
      De precizat că banii de la bugetul local nu merg doar la echipa de seniori! La club există o echipă a II-a, formată din tineri localnici care pot face pasul spre Liga Națională (etapă de tranzit), care activează în Divizia A (lia a II-a), dar și 5 grupe de juniori, cu performanțe remarcabile (calificări la turneele finale și chiar medalii, în condițiile în care ne batem cu centre handbalistice care fac selecții regionale din mai multe județe, iar Potaissa Turda are doar copii din Turda, în marea lor majoritate!).
      Pe lângă asta, luați în calcul și faptul că în acest an s-a câștigat Cupa Challenge la handbal masculin, fiind singura echipă de club din județ care a câștigat un trofeu european!
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator