Unirea Tritenii de Jos s-a impus astăzi, scor 4-1, în partida cu cei de la Vulturul Mintiu Gherlii, meci care a contat pentru etapa a XIV-a, din cadrul ligii a patra de fotbal, zona Cluj.
Gazdele au deschis scorul în prima repriză, pentru ca în partea a doua, elevii antrenați de Andrei Pintilie să mai marcheze de trei ori. MVP-ul partidei a fost Andrei Gall, care a reușit să marcheze de trei ori. De partea cealaltă, golul „vulturilor” a fost marcat de Morar.
La finalul partidei, Andrei Pintilie, a declarat: „Am reușit azi cel mai bun joc din acest tur de campionat, ne-am dominat clar adversarul, cum de altfel am făcut-o și în etapa trecută, diferența a fost că azi nu am mai greșit pe faza de apărare, nu am mai făcut cadouri adversarilor și în atac am fost mult mai concentrați, reușind să marcăm de patru ori. Pot zice că am văzut în teren echipa din campionatul trecut, o echipă disciplinată tactic, puternică, cu o posesie bună și rapidă pe faza de atac, care poate învinge pe oricine, dar mai ales am văzut niște jucători plini de încredere, lucru care ne-a lipsit cel mai mult. Băieții au realizat că încă un rezultat negativ ar fi fost mult prea mult, ar fi fost o rușine greu de acceptat având în vedere parcursul slab de până acum. Chiar dacă astăzi am reușit o victorie frumoasă, suntem departe de ce ne-am propus, cu “o victorie nu se face primăvară”, nu se uită rezultatele slabe de până acum și sper ca în meciurile viitoare echipa să arate la fel de bine și băieții să fie la fel de motivați și dornici de victorie ca și în meciul de azi.”
Etapa viitoare, ultima a acestui tur, Unirea Triteni se va deplasa la Florești.
UNIREA TRITENII DE JOS – VULTURUL MINTIU GHERLII (A.Gall X3, Paleoca / Morar)
Unirea Tritenii de Jos: Șuteu – Ludușan, Tot, Ozvadă, Sașa, Indreica, Podariu, Bărbos, Bituleanu, Nemeș, A.Gall. Au mai evoluat: Paleoca, Ceclan, S.Gall, Voivod și Petrea.
foto: arhivă
Etapa 14 | |||
16.11 | 19:00 | Supporter 2.0 - CFR Dej | 7-0 |
17.11 | 11:00 | Unirea Tritenii de Jos - Vulturul Mintiu Gherlii | 4-1 |
17.11 | 11:00 | Someșul Gilău - Sporting Apahida | 3-2 |
17.11 | 14:00 | Armenopolis Gherla - Unirea Iclod | 1-5 |
18.11 | 11:00 | Arieșul Mihai Viteazu - CS Florești | |
18.11 | 11:00 | Viitorul 2014 Sopor - Olimpia Gherla | |
18.11 | 14:00 | Unirea II Dej - CSM Câmpia Turzii | |
*Someșul Dej stă |
Clasament:
MECI | VICT. | EGAL | ÎNFR. | GM | GP | GVR. | PCT. | ||
1. | Unirea Iclod | 13 | 12 | 0 | 1 | 42 | 16 | +26 | 36 |
2. | Someșul Dej | 13 | 10 | 1 | 2 | 41 | 12 | +29 | 31 |
3. | CS Florești | 12 | 9 | 2 | 1 | 46 | 13 | +33 | 29 |
4. | CSM Câmpia Turzii | 12 | 8 | 1 | 3 | 26 | 14 | +12 | 25 |
5. | Supporter 2.0 | 12 | 6 | 3 | 3 | 39 | 21 | +18 | 21 |
6. | Arieșul Mihai Viteazu | 12 | 5 | 4 | 3 | 33 | 24 | +9 | 19 |
7. | Olimpia Gherla | 11 | 6 | 1 | 4 | 22 | 15 | +7 | 19 |
8. | Someșul Gilău | 13 | 6 | 1 | 6 | 28 | 31 | -3 | 19 |
9. | Sporting Apahida | 13 | 6 | 0 | 7 | 32 | 28 | +4 | 18 |
10. | Unirea Tritenii de Jos | 13 | 5 | 2 | 6 | 18 | 21 | -3 | 17 |
11. | Vulturul Mintiu Gherlii | 13 | 4 | 3 | 6 | 24 | 25 | -1 | 15 |
12. | Unirea II Dej | 12 | 3 | 1 | 8 | 16 | 27 | -11 | 10 |
13. | Viitorul 2014 Sopor | 12 | 2 | 1 | 9 | 21 | 48 | -27 | 7 |
14. | CFR Dej | 13 | 1 | 0 | 12 | 12 | 46 | -34 | 3 |
15. | Armenopolis Gherla | 14 | 1 | 0 | 13 | 9 | 66 | -57 | 3 |