Scrie un comentariu

ariesul iernut

Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 1-0, pe terenul celor de la CS Iernut, într-o partidă care a contat pentru etapa a XIII-a, din cadrul ligii a treia de fotbal, seria a V-a.

 

Prima mare ocazie a partidei i-a aparținut lui David, care a tras din mijlocul careului, însă Oltean a reușit să rețină. Gazdele au replicat în minutul 14, când Chețan a șutat de la distanță, însă Pop a reușit să respingă în transversală. După alte șapte minute, Florin Dan a executat o lovitură liberă, însă mingea a trecut puțin pe lângă poarta gazdelor.

În minutul 35, a fost rândul Turzii să lovească bara, Salcău trimițând din interiorul careului, în bara porții lui Oltean. David a trimis cu capul din poziție ideală peste poarta lui Oltean, scorul pauzei fiind 0-0.

Repriza a doua a început cu marea ocazie a Iernutului, Chețan a scăpat singur cu Pop, însă a încercat cu lob, care a trecut peste poarta turdeană. Apoi, Arieșul a avut posesia, fără a crea mari ocazii la poarta lui Oltean.

În minutul 85, Chiș a recuperat o mingea aproape de careul advers și a pasat în marginea suprafeței de pedeapsă la Florin Dan. Acesta a tras puternic, balonul a fost respins de un fundaș advers, mingea a ajuns la David, care a marcat cu capul, peste portarul Iernutului.

Arieșul a avut ultima ocazie a partidei, șutul aceluiași David fiind blocat de Oltean.

S-a terminat 1-0 și Arieșul Turda obține cea de-a cincea victorie în ultimele șase meciuri. Etapa viitoare, formația antrenată de Constantin Olariu va evolua contra celor de la CFR II Cluj.

La finalul partidei, antrenorul formației turdene, Constantin Olariu, ne-a declarat: „A fost un meci greu, o victorie muncită, ne așteptam la un joc greu, chiar dacă diferența de puncte este mare. E o echipă care acasă joacă destul de bine și au demonstrat și azi. Probabil, nu am reușit să ne ridicăm, ca și mobilizare, la nivelul lor.”

„A fost o victorie muncită, mă bucur că până la urmă am reușit să marcăm și să luăm cele trei puncte, asta e cel mai important. Nu a fost cel mai bun joc al nostru, dar e important că am câștigat. Acum o să avem două meciuri mai grele, sper să ieșim cu fruntea sus la finalul turului. Putem să îndeplinim obiectivul, să terminăm pe 6 sau 7.” a declarat Paul Chiș.

Marius Ionescu, fundașul Turzii a declarat: „Din teren, am simțit că am controlat meciul, ei nu prea au ajuns la poarta noastră, dar genul acestea de echipe sunt foarte incomode. Vrem să scoatem maximum și din ultimele două meciuri, chiar dacă sunt partide mai grele, am demonstrat și cu Baia Mare că putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă din serie.”

CS IERNUT – ARIEȘUL TURDA 0-1 (David 85`)

Arieșul Turda: Pop - Chiș, Ionescu, Cocoară (c), Marcu, Fl. Dan, Paleoca, Savu, Salcău, David, Varodi (Bria 66`)

CS Iernut: Oltean - Pop, Circa, Chețan, Balea, Fekete, Angyal (Maftei 46`), Ghirca (Pastor 81`), Luțac (Mărginean 58`), Gliz, Szilagyi

Etapa 13   
16.1114:00Unirea Dej - Gloria Bistrița0-1
16.1114:00AFC Odorheiu Secuiesc - MSE Târgu Mureș0-1
16.1114.00CFR II Cluj Napoca - Sănătatea Cluj1-0
16.1114:00Gaz Metan II Mediaș - Cetate Râșnov2-5
17.1114:00Minaur Baia Mare - Csikszereda Miercurea Ciuc1-1
17.1114:00CS Iernut - Arieșul Turda0-1
17.1114:00ACS Comuna Recea - Avântul Reghin2-1
17.1114:00AFC Hărman - Unirea Tășnad2-3

Clasament:

  MeciVICEGALÎNFRGMGPGVR.PCT.
1.ACS Comuna Recea1311023713+2433
2.Csikszereda Miercurea Ciuc138323310+2727
3.CFR II Cluj Napoca137512915+1426
4.Minaur Baia Mare13751207+1326
5.Sănătatea Cluj Napoca137242214+823
6.Cetate Râșnov137151413+122
7.Arieșul Turda136342017+321
8.Avântul Reghin135531812+620
9.Unirea Tășnad135532523+220
10.AFC Hărman134271822-414
11.Gloria Bistrița134271522-714
12.Unirea Dej132651421-712
13.MSE Târgu Mureș133371524-912
14.AFC Odorheiu Secuiesc132381121-109
15.CS Iernut1320111146-356
16.Gaz Metan II Mediaș1311111133-224

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator