fbpx

pmp 1300x300

Scrie un comentariu

ariesul odorhei

Arieșul Turda s-a impus astăzi, scor 1-0, în fața celor de la AFC Odorheiu Secuiesc, într-o partidă care s-a desfășurat pe stadionul „Municipal” din Turda și care a contat pentru etapa a XII-a, din cadrul ligii a treia de fotbal, seria a V-a.

 

Jocul a fost unul destul de echilibrat în prima parte, prima semi-ocazie venind la poarta lui Nagy în minutul 7, însă Florin Dan a fost blocat de defensiva oaspeților. Primul șut pe poarta Odorheiului a venit în minutul 24, când Lemnaru a tras din unghi, Nagy reușind să respingă în lateral. După alte șase minute, David a centrat de pe partea stângă, însă Salcău nu a reușit să cadreze lovitura de cap. Până la pauză, nu a mai fost nicio acțiune notabilă la cele două porți.

Partea a doua a început cu o mare ocazie pentru Turda, Nagy reușind să respingă lovitura de cap a lui David. În minutul 69, Chiș a centrat din lovitură liberă, însă Ionescu a trimis cu capul pe lângă poartă.

Golul a venit în minutul 76, după o acțiune a lui Paleoca. Mijlocașul turdean a preluat o minge la mijlocul terenului, a trecut de trei adversari și a trimis vertical pentru Varodi. Atacantul venit în vară la Turda a șutat în portar, mingea a ajuns la Paleoca, care a marcat din 10m.

Replica Odorheiului a venit în minutul 85, când Balint a tras pe jos din interiorul careului, mingea fiind respinsă de fundașii turdeni. Ultima șansă a oaspeților a venit în minutul 90, în urma unei lovituri libere, însă Pop a reținut fără probleme.

În prelungirile partidei, Acatrinei a fost eliminat, după ce a văzut cel de-al doilea cartonaș galben.

S-a terminat 1-0 pentru Arieșul și formația turdeană ajunge la cea de-a cincea etapă fără înfrângere. În meciul următor, Arieșul se va deplasa la Iernut.

ARIEȘUL TURDA – AFC ODORHEIUL SECUIESC 1-0 (Paleoca 76`)

Arieșul Turda: Pop – Chiș, Ionescu, Cocoară, Marcu, Fl. Dan (Bria 61), Paleoca (Selegean 86`), Savu, Salcău (Dup 75`), David, Lemnaru (Varodi 46`).

AFC Odorheiul Secuiesc: Nagy – Musea, Mintaș, Stăncuțu, Locotoș, Chifu, Tanko (Balaszi 32`), Cucuruzan, Balint, Acatrinei, Vekas (Ungur 84`).

Etapa 12      
09.11 14:00 Csikszereda Miercurea Ciuc - AFC Hărman 2-2
09.11 14:00 Avântul Reghin - CFR II Cluj Napoca 1-1
09.11 14:00 Sănătatea Cluj - CS Iernut 1-0
09.11 14:00 Arieșul Turda - AFC Odorheiu Secuiesc 1-0
09.11 14:00 MSE Târgu Mureș - Unirea Dej 1-1
09.11 14:00 Gloria Bistrița - Minaur Baia Mare 1-0
10.11 14:00 Unirea Tășnad - Gaz Metan II Mediaș  
10.11 14:00 Cetate Râșnov - ACS Comuna Recea  

Clasament:

    Meci VIC EGAL ÎNFR GM GP GVR. PCT.
1. ACS Comuna Recea 11 9 0 2 33 12 +21 27
2. Csikszereda Miercurea Ciuc 12 8 2 2 32 9 +27 26
3. Minaur Baia Mare 12 7 4 1 19 6 +13 25
4. Sănătatea Cluj Napoca 12 7 2 3 22 13 +9 23
5. CFR II Cluj Napoca 12 6 5 1 28 15 +13 23
6. Avântul Reghin 12 5 5 2 16 10 +6 20
7. Cetate Râșnov 11 6 1 4 10 9 +1 19
8. Arieșul Turda 12 5 3 4 19 17 +2 18
9. Unirea Tășnad 11 3 5 3 21 21 0 14
10. Unirea Dej 12 2 6 4 14 20 -6 12
11. Gloria Bistrița 12 3 2 7 14 22 -8 11
12. AFC Hărman 12 4 2 6 16 19 -3 11
13. MSE Târgu Mureș 12 2 3 7 14 24 -10 9
14. AFC Odorheiu Secuiesc 12 2 3 7 11 20 -9 9
15. CS Iernut 12 2 0 10 11 45 -34 6
16. Gaz Metan II Mediaș 11 1 1 9 9 27 -18 4

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator