Potaissa Turda s-a impus astăzi, scor 32-23, în partida cu Universitatea Cluj, meci care a contat pentru etapa IV-a, din cadrul Ligii Zimbrilor.
Cum era de așteptat, gazdele au început mai bine partida (5-3, min 9), însă Universitatea a reușit să restabilească egalitatea (8-8, min 18) și chiar să treacă în avantaj. Pe fondul multor greșeli individuale ale „studenților”, Potaissa a reușit să se distanțeze pe finalul primei reprize și să se desprindă la trei goluri, 15-12. La ultima fază a reprizei, Roland Thalmaier s-a accidentat grav la cot, având fractură de cap radial, acesta urmând să lipsească aproximativ două-trei luni.
Repriza a doua s-a desfășurat într-o „singură parte”, Potaissa distanțându-se constant pe tabelă. Diferența a ajuns și la 12 goluri în favoarea Turzii, Potaissa acumulând zece puncte după patru etape.
S-a terminat 32-23 și Potaissa Turda va evolua miercuri, de la ora 19:00, în direct pe TurdaNews, pe terenul celor de CSM Bacău.
POTAISSA TURDA – UNIVERSITATEA CLUJ 32-23 (15-12)
Potaissa Turda: Szoke (8 goluri), Talas (5), Pavel (5), Pop (4), Cîntec (3), Rotaru (3), Laslo (2), Ignat (1), Thalmaier (1).
Universitatea Cluj: A.Coman (4 goluri), A.Pop (4), Kotai (4), Epure (3), Putnoky (3), Iova (2), Draia (1), Dedea (1), Horduan (1).
Etapa 4 | |||
28.09 | 18:00 | Potaissa Turda - Universitatea Cluj | 32-23 |
29.09 | 17:00 | HC Buzău - CSU Suceava | |
29.09 | 17:30 | CSM București - CSM Bacău | (TVR 1) |
29.09 | 18:00 | Dinamo București - CSM Făgăraș | |
29.09 | 18:00 | Minaur Baia Mare - Dobrogea Sud | |
30.09 | 17:30 | Dunărea Călărași - Poli Timișoara | (TVR 1) |
01.10 | 18:00 | Steaua București - CSM Focșani |
Clasament:
MECI | VICT | EGAL | ÎNFR | GM | GP | GVR | PCT | ||
1. | Potaissa Turda | 4 | 3 | 1 | 0 | 120 | 90 | +30 | 10 |
2. | CSM Focșani | 3 | 3 | 0 | 0 | 93 | 67 | +26 | 9 |
3. | CSM București | 3 | 3 | 0 | 0 | 77 | 60 | +17 | 9 |
4. | Steaua București | 3 | 2 | 1 | 0 | 83 | 76 | *7 | 7 |
5. | Poli Timișoara | 3 | 2 | 1 | 0 | 81 | 74 | +7 | 7 |
6. | Dobrogea Sud | 3 | 2 | 0 | 1 | 74 | 76 | -2 | 6 |
7. | Dinamo București | 3 | 1 | 1 | 1 | 84 | 80 | +4 | 4 |
8. | Dunărea Călărași | 3 | 1 | 1 | 1 | 76 | 75 | +1 | 4 |
9. | Minaur Baia Mare | 3 | 1 | 0 | 2 | 93 | 85 | +8 | 3 |
10. | CSM Bacău | 3 | 1 | 0 | 2 | 69 | 78 | -9 | 3 |
11. | CSU Suceava | 3 | 0 | 1 | 2 | 64 | 77 | -13 | 1 |
12. | HC Buzău | 3 | 0 | 0 | 3 | 60 | 80 | -20 | 0 |
13. | CSM Făgăraș | 3 | 0 | 0 | 3 | 62 | 83 | -21 | 0 |
14. | Universitatea Cluj | 4 | 0 | 0 | 4 | 89 | 126 | -37 | 0 |