Scrie un comentariu

mihaivit gilau

Arieșul Mihai Viteazu a remizat astăzi, scor 2-2, pe terenul celor de la Supporter 2.0, echipa antrenată de Lucian Roșu ajungând la cea de-a treia remiză consecutivă.

Formația din comuna de lângă a condus de două la Cluj Napoca, însă Supporter 2.0 a reușit de fiecare dată să egaleze.

Golurile echipei antrenate de Lucian Roșu au fost marcate de Lucian Mărie și Alex Linca.

Odată cu „egalul” din această dimineață, Arieșul Mihai Viteazu a ajuns la cea de-a treia remiză consecutivă, după cele cu Unirea Tritenii de Jos (1-1) și Someșul Gilău (2-2).

Etapa viitoare, Arieșul Mihai Viteazu va primi vizita celor de la Unirea II Dej. Partida se va desfășura duminică, începând cu ora 11:00.

Antrenorul celor de la Arieșul Mihai Viteazu, Lucian Roșu, ne-a declarat: „Suntem o echipă fricoasă. Ne creem o mulțime de ocazii de a marca, dar ne lipsește personalitatea, suferim "de frica de a marca". Am crezut că jucătorii care alcătuiesc lotul echipei noastre pot să pună probleme tuturor adversarilor din serie. De fapt noi suntem darnici, facem cadou puncte la toți. Azi am reușit să-i ținem în joc pe adversari ratând și cu poarta goală. Consider că am pierdut 6 puncte în ultimele 3 etape, pe mâna atacanților.”

SUPPORTER 2.0 – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU 2-2 (Neamțiu, Chesnoiu / Mărie, Linca)

Etapa 5   
22.0911:00CSM Câmpia Turzii - Sporting Apahida2-0
22.0911:00Someșul Gilău - Unirea Tritenii de Jos1-0
22.0917:00Olimpia Gherla - Vulturul Mintiu Gherlii2-1
23.0911:00Viitorul 2014 Sopor - Unirea Iclod1-5
23.0911:00Supporter 2.0 - Arieșul Mihai Viteazu2-2
23.0917:00Someșul Dej - CS Florești 
23.0917:00Unirea II Dej - Armenopolis Gherla 
  *CFR Dej stă 

Clasament:

  MECIVICT.EGALÎNFR.GMGPGVR.PCT.
1.Unirea Iclod5500208+1215
2.CS Florești4310199+1010
3.Someșul Dej431090+910
4.Sporting Apahida530293+69
5.Supporter 2.052211711+68
6.Someșul Gilău52121511+47
7.Arieșul Mihai Viteazu4130155+106
8.Olimpia Gherla42026606
9.CSM Câmpia Turzii420279-26
10.Unirea Tritenii de Jos411245-14
11.Viitorul 2014 Sopor5113820-124
12.Vulturul Mintiu Gherlii503259-43
13.CFR Dej4103410-63
14.Unirea II Dej4013312-91
15.Armenopolis Gherla4004123-220

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator