Scrie un comentariu

flaviu sasaeac

La câteva zile de la eșecul din Portugalia, președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, a transmis, în exclusivitate la TurdaNews, un mesaj suporterilor echipei Potaissa Turda.

 

Președintele turdenilor a declarat: „După trei zile de la meci, timp în care am revăzut meciul de câteva ori și am discutat cu toți jucătorii si staff-ul tehnic, am identificat mai multe motive care au condus la înfrângerea din meciul tur cu Porto. Nici individual luate aceste motive, nici puse împreună toate, nu pot justifica diferența umilitoare de la finalul meciului. Au fost momente în care am ținut pasul cu ei consistent și au fost perioade lungi în meci în care am fost călcați în picioare. Concluzia finala este că acest meci de tristă amintire pentru noi a fost un accident. O zi proastă în care un grup întreg a clacat simultan. S-a mai întâmplat și acu trei ani, tot după un sezon excelent, ca în primul meci oficial să fim conduși cu 18-3 la pauză de Steaua. La fel cum am făcut și atunci și de această dată ne vom aduna și vom trece peste momentul dificil. Nu suntem un grup compus din peroane cu direcție individuală. Suntem o familie unită care va ști să arate că poate depăși astfel de situații dificile. Sunt convins că cei care s-au bucurat de eșecul nostru de moment, vor fi și în acest sezon puși cu ‘botul pe labe’ căci băieții vor pune osul și toată energia până ajungem acolo sus unde i-am obișnuit pe toți că ne este locul. Niciodată diferența reală între Potaissa și Porto nu este și nu va fi de 20 de goluri, iar asta se va vedea sâmbătă în sala Gheorghe Barițiu. Suntem obligați să ne luam revanșa printr-un meci bun, care să ne repare moralul și să ne dea creșterea de nivel de care avem nevoie pentru meciul de la Timișoara din prima etapă a Ligii Zimbrilor. Vom juca pentru suporterii noștri pe care îi așteptăm sâmbătă la sală spre a ne putea revanșa prin joc față de susținerea lor necondiționată.”

Returul dintre Potaissa Turda și FC Porto se va desfășura sâmbătă, începând cu ora 18:00 în sala „Gheorghe Barițiu” din Turda. Biletele se pot achiziționa de la cafeneaua „Corso” din centrul orașului, prețul unui bilet fiind de 15 lei.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator