Scrie un comentariu

potaissa bacau

Potaissa Turda s-a impus astăzi cu 41-25 (24-14) în confruntarea amicală cu CSM Bacău, în ultimul joc de verificare înaintea dificilei deplasări de la FC Porto, din Cupa EHF, meci care este programat în 2 septembrie.

 

Turdenii au manifestat o poftă de joc admirabilă, iar debutul de meci anunța acest lucru, după ce nu trecuseră decât 9 minute și scorul deja era 10-5. Cu o primă repriză la turație maximă, elevii lui Horațiu Gal au avut 10 goluri diferență la pauză. În repriza secundă, băcăuanii s-au menținut aproape de turdeni, ca scor al reprizei, însă pe final au cedat ritmului impus de turdeni, iar diferența de scor a urcat la 16 goluri.

Pentru echipa antrenată de Horațiu Gal au marcat: G.Cântec (7), C.Ghiță (7, 1-7m), R.Zacaciurin (6, 2-7m), R.Thalmaier (4), R.Lazăr (3), L.Ignat (3), D.Pop (3), T.Pințoiu (3, 1-7m), I.Rotaru (2), R.Pavel (2) și A.Laslo (1), în timp ce N.Savic a evoluat fără gol. În poartă au intrat Ionuț Irimuș, Răzvan Szopka și tânărul Răzvan Fleșer.

Au absentat H.Talas, M.Szoke și D.Iancu, primii doi putând face deplasarea la Porto, în timp ce Dragoș Iancu încă este cu piciorul imobilizat.

O altă veste bună este că oficialii echipei Potaissa Turda au reușit să obțină amânarea jocului cu Poli Timișoara (deplasare), care în mod normal trebuia să se dispute între cele două manșe din Cupa EHF, pentru data de 12 septembrie.

În ceea ce privește FC Porto, președintele grupării turdene, Costel Sâsâeac, a spus că portughezii sunt o echipă foarte bună, dar că handbaliștii turdeni își vor juca șansa, sperând într-un rezultat cât mai echilibrat în deplasarea din 2 septembrie.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator