Scrie un comentariu

flaviu sasaeac

Potaissa Turda va evolua în primul tur preliminar al Cupei EHF contra celor de la FC Porto, formație care a terminat pe locul al treilea în sezonul trecut al campionatului Portugaliei.

 

Referitor la tragerea la sorți ce a avut loc la Viena, președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, ne-a declarat: „Cel mai dificil adversar cu care puteam pica alături de Gorenje Velenje. O echipă de nivelul celor care joaca în Champions League, cu jucători extrem de valoroși, majoritatea componenți ai naționalei Portugaliei, urmând a avea pentru sezonul următor un antrenor ce vine din Bundesliga, câștigător al EHF Cup acum doi ani cu Frisch Auf Göppingen, dl. Magnus Andersson. Este frumos și onorant că avem șansa de a juca cu o echipă atât de valoroasă, dar trebuie să recunosc faptul că ne-ar fi convenit să avem parte de un adversar mai facil pentru început. Aceasta a fost tragerea, ne mobilizăm la maxim și încercăm să oferim o replică pe cât se poate de bună în fața echipei din Porto, cu gândul la producerea unei mari surprize. Am încredere că băieții noștri, în măsura în care problemele de sănătate se vor mai ameliora, pot să se bata de la egal la egal cu echipa portugheză.”

Manșa tur a „dublei” din Potaissa și Porto va avea în Portugalia, pe 1 sau 2 septembrie, returul urmând să aibă loc o săptămână mai târziu în România.

output EzU5Sm

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator