1 Comentariu

ariesul antrenament

După ce în ziua reunirii ploaia nu a permis efectuarea primului antrenament, fotbaliștii de la Arieșul Turda au susținut ieri după-masă primul antrenament sub comanda noului antrenor, Constantin Olariu.

 

De la ședință de pregătire au lipsit Gheorghiță Lăkătuș, Ștefan Silaghi și Marcel Lăkătuș, cei trei fiind accidentați, în timp ce Alexandru Savu și Simi Cocoară au fost învoiți.

La primul antrenament a fost prezent și golgheterul echipei din sezon, Florin Dan, care a declarat pentru TurdaNews: „Am revenit la antrenamente, sperăm să facem un an cât mai bun. Avem ca obiectiv o clasare în prima parte a clasamentului. Venim cu forțe proaspete, am văzut că se pune bazele pe tineri, sperăm să facem un lucru cât mai bun. Sperăm să fiți alături de noi pe stadion.”

De asemenea, unul dintre cei mai constanți jucători ai Arieșului, Marius Ionescu, ne-a declarat: „Azi am venit la antrenament, ieri am fost învoit de cei din conducere. Obiectivul meu în sezonul viitor este să terminăm între primele cinci echipe. Vrem să arătăm că nu a fost o întâmplare faptul că am promovat. În liga a treia așteptăm să vină cât mai mulți suporteri, mai mulți decât au fost în liga a patra.”

Primul meci oficial pentru echipa turdeană este programat pe data de 1 august, în Cupa României.

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Andrei Tala · 15:58 11.07.2018
    Hai Sticla Ariesul Turda!
    Va felicit pentru promovare si ma bucur ca toate sunt pe drumul cel bun.
    Turda merita o echipa macar in Liga 3. Sper ca cei de la TurdaNews sa mai transmita meciurile, mai ales alea din deplasare, ca le-am urmarit cu mare interes.
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Florin · 16:31 11.07.2018
      cu siguranță vor fi transmise. E puțin mai complicat în Liga 3, e nevoie de mai multe acorduri, dar sperăm să transmitem toate meciurile.
Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator
Statistici T5