fbpx

 
 
Scrie un comentariu

Returul finalei din Cupa Challenge, Potaissa Turda – Sporting, se va disputa în sala „Horia Demian” din Cluj Napoca.

 

Din păcate pentru clubul turdean, micuța sală din Turda Nouă nu a primit acceptul EHF pentru a găzdui o finală europeană. Cererea extrem de mare de bilete, a fost un alt factor care a dus la această soluție.

Președintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac, a confirmat acest lucru: „Datorită solicitării mari de bilete din partea turdenilor, care deja a depășit capacitatea sălii din Turda, ne-am văzut obligați să găsim soluții, pentru a nu-i priva pe turdeni de a vedea meciul live și pentru a-și aduce aportul asupra echipei, cum au făcut-o atâția ani la rând. Fiind sala mult mai mare la Cluj, sunt sigur că atmosfera va fi incendiară și publicul va fi al optulea jucător pentru noi.”

„Cerințele EHF în materie de finală, nu încadrează sala din Turda ca fiind eligibilă. În formularele de înscriere pe care le-am făcut în vară, am fost nevoiți să avem și o variantă de rezervă. La Turda, nu avem infrastructura necesară, cu sală de presă, sală de protocol, zonă VIP. De asemenea, ne încurcă și tribuna de deasupra mesei oficiale, care ajunge și peste suprafața de joc. Până acum, am primit derogări din partea EHF, dar acum trebuie să ne conformăm. Este nevoie de o suprafață de joc, doar pentru handbal, cu liniile specifice. Cei de la Cluj au această suprafață și facem demersurile să rezolvăm tot. Avem acordul de principiu, mai trebuie să avem totul și pe hârtie.”, a continuat Sâsâeac.

Returul finalei cu Sporting va avea loc în data de 27 mai, de la ora 17:00. Partida va fi transmisă, în direct, pe DigiSport și DolceSport. Turul din Portugalia va avea loc în data de 21 mai. Pentru partida tur, DigiSport negociază pentru a transmite partida, în direct sau înregistrat.

Referitor la bilete, președintele clubului a declarat: „Negociem cu Eventim, săptămâna aceasta vom rezolva și această problemă. Ori se vor pune în vânzare prin Eventim, ori le vindem noi. Până la sfârșitul săptămânii vom rezolva tot, inclusiv legate de cei care vor să vină la Lisabona să ne susțină, vom face demersuri să îi sprijinim.”

Potaissa Turda este calificată în finala Cupei Challenge (Sporting), Final Four-ul Cupei României (semifinală cu HC Dobrogea Sud) și în semifinalele Ligii Zimbrilor (CSM București).

sursă foto: Mircea Roșca/Action Foto

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate